Prea multă filosofie strică

roscataDupă multă chinuială cu Lumea Sofiei și cele două povești despre Hitler ale lui Schmitt mi-am cumpărat această carte de Dan Alexe. Se cheamă ea Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase și este, așa cum îi spune numele, o colecție de scurte povestiri cu și despre sex. Nu auzisem despre autor nimic, aparent nici nu era nimic de auzit, fiind aceasta prima carte pe care o publică. Se citește ușor pentru că e scrisă bine, nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte, unele bucăți merg chiar și pentru o lectură publică, chiar dacă la lansare nu au îndrăznit.

După experiența hipnotică (doar în sensul că m-a adormit) cu povestirile erotice românești și dezamăgirea profundă cu Henry Miller (era un pic aici, între timp am răsfoit Sexus – btw, o dau la schimb vreunui adolescent dispus să desperecheze biblioteca părinților), mi-a mai revenit un pic speranța în literatura autohtonă.

 

Un pic dezamăgită

Zile-liniştite-la-ClichyM-am apucat să citesc această carte fără prea mari așteptări, mai degrabă cu curiozitate. După ce am terminat-o, pot spune că părerea mea este că literatura americană nici nu începe și nici nu se termină cu Henry Miller, așa cum spune cineva pe o copertă. Cartea este o combinație nu prea închegată între multe scene explicite de sex și o caracterizare remarcabilă a unuia din personaje. Nu am înțeles nici unde sunt zilele (pentru că majoritatea acțiunii se petrece fie noaptea, fie într-un timp oarecare), nici în ce sens sunt ele liniștite și nici ce relevanță are Clichy (pentru că singura dată când am avut o vagă imagine a atmosferei locului a fost când autorul și prietenul lui s-au dus în excursie în Luxembourg). Cât despre personajul care beneficiază de talentul literar al autorului, mă întreb dacă e posibil să inventezi un om atât de complex, sau e vorba mai degrabă de o descriere a unui personaj real. Citind despre diversele contradicții și complexități ale personajului, am avut un sentiment probabil nu cu totul străin unui om de știință uitându-se la filmul Gravity. Ca impresie artistică poate fi ceva de capul lui, dar nu cred că NASA l-a adoptat în programul de training al astronauților.