De râsul paradisului

Am citit în luna august Totul pare un paradis, de John Cheever, o carte pe care mi-am luat-o cred de la taraba din parc pentru ca tocmai vazusem un episod din Judging Amy, un serial care mi-a plăcut foarte tare, îl tot văd a tz-șpea oară la TV și visez că atunci când o să fiu mai bătrână, o să fiu ca Maxine (minus kilogramele), deși cred că trebuia s-o iau mai din vreme..

Oricum, e o carte pe care personajul principal, Amy, o recomandă tânărului ei amant care era profesorul de karate al fiică-sii (suna a telenovela, nu?). Deci, am citit cartea, mi-a plăcut oarecum, dar nu am înțeles de ce ai recomanda-o cuiva foarte tânăr? Povestea ca povestea, dar stilul în care e scrisă nu este pentru cei foarte tineri, sau poate am dezvoltat eu o fobie recent. Și m-am tot mirat, și m-am mirat, până am citit o recenzie în care am aflat despre ce este vorba în carte: despre un bărbat căruia îi este teamă de bătrânețe și căruia îi plac femeile mult mai tinere (e singurul de pe planetă, de altfel, cu această slăbiciune bizară). Dintr-o dată mi-a fost clar. Amy vroia ca juvenilul să o citească pentru că spera, într-un moment de prostie temporară, că minunatul de 20+ de ani va citi cartea, va înțelege toate substraturile ascunse și o va asigura că nu este așa. Că ea nu este personajul din carte, că el chiar o iubește și nimeni, niciodată, nu îmbătrânește deloc. O să revin cu alt post când o să mă opresc din râs.

tot despre căsătorie (și cu asta, gata)

Am terminat Committed. Merită citită. Cât despre naivități, toate popoarele le au, cu noi în frunte. Când eram mică și am aflat despre limbile străine, nu înțelegeam de ce alți oameni spun lucrurilor altfel decât se cheamă ele și îi compătimeam, mă gândeam că le este greu, săracii, să spună la scaun chair, când ei știau foarte bine că se cheamă scaun. Și dacă tot vorbim de limbile străine, ieri am fost să ne dăm în mașinuțe la mall (unde altundeva?) și în capul scărilor rulante erau niște bronzați care vorbeau la telefon și dădeau indicații altora despre unde sunt ei: La Guies! Guies, mă! (cu accent pe u) Mi-a luat o vreme să mă prind despre ce vorbeau..

Revenind la chestiuni mai serioase, mi-a plăcut ideea de a descoperi ce înseamnă căsătoria pentru tine, de a-ți găsi locul față de ea, și de a studia istoria ei ca să vezi ce a însemnat și pentru alții. E un mod de a privi lucrurile fără fluturași și aer în cap. De adoptat.

Acum mă apuc să citesc și cărțile pe care le luasem pentru vacanță. Repejor, repejor, că nu mai e mult.