Punct şi de la capăt

oscarOcolesc această carte de vreo şase luni, pentru că nu mi se pare niciodată momentul adecvat să citeşti despre un copil care moare. Zilele astea însă mi-am luat inima în dinţi şi am citit-o.

Mă întreb cum ar fi dacă şi noi, care probabil nu vom muri în viitorul apropiat, am face din când în când exerciţiul de a trăi o zi de parcă ar fi zece ani? În felul acesta, putem da un nou sens întrebării „unde te vezi peste 10 ani?” Şi poate, după trei, patru zile, murim cu toate gunoaiele pe care le avem în cap şi ne simţim liberi apoi să o luăm de la început.

Reţetă de succes

acidAcid sulfuric, a patra carte pe care am citit-o de Amelie Nothomb este perfect congruentă cu celelalte. Oameni izolati, răutate extremă, naivitate. Final fericit, deşi atunci când povestea este cum este, nu știu în ce măsură poate exista un final fericit.

Cărțile sunt scrise bine, le citești cu plăcere, dar nu pricep cum poate cineva, în fiecare an, să scrie încă un memoriu al mizeriei umane. Umorul înţeleg că o salvează de la sinucidere, dar totuşi, să gândeşti aproape la fel în 1992, 1995, 2005 şi 2008, mi se pare că este dincolo de orice posibilitate umoristică de salvare. Sau poate nu am înţeles eu nimic, totuşi a scris peste 20 de cărţi.

Subiectul explicit al romanului de data aceasta este apetitul publicului telespectator pentru violenţă şi senzaţional. Pentru a satisface acest gust, media poate ajunge la orori nebănuite. Pentru a rezista ororilor, oamenii ajung la orori nebănuite. Sau rămân ei înșiși, cele două nu se exclud. Chiar dacă e ingenios construită, faptul că întrevezi rețeta taie mult din impresia artistică.