Am citit Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică, un scurt roman compus dintr-o singură scrisoare prin care Alexis îi mărturisește soției sale că este homosexual. Cartea a fost scrisă în 1929 când autoarea avea douăzeci și ceva de ani. 35 de ani mai târziu, revizuind cartea, autoarea concluzionează că ea este în continuare actuală așa cum este. 83 de ani mai târziu însă, aș spune că nu mai este. În multe societăți oamenii nu-și mai fac atâtea procese de conștiință în legătură cu sexualitatea lor, asta e clar. Dacă vrem să extrapolăm, este relatarea iadului personal locuit de cei care nu sunt acceptați de societate. Întrebarea mea este însă dacă oamenii mai trăiesc așa ceva în zilele noastre.. Sau poate acum agonizăm lăuntric că nu reușim să ținem pasul cu moda, cu idealul feminin / masculin, cu ce zice societatea că ar trebui să fim ca părinți, parteneri, prieteni, etc.. Mda, nevrozele există și acum, dar sunt mai superficiale, mai dezlânate și mai puțin lirice.
Categorie: despre iubire (şi prin împrejurimi)
O poveste

Am terminat cartea, e o poveste destul de normală, fără întorsături sângeroase, triste și absurde, așa că se potrivește mai bine în seria 1001 de nopți, decât mai recenta și înșelător numita 1001 de nopți și zile. Iar dacă vi se pare, după ce o citiți, că bat câmpii spunând că nu e sângeroasă, tristă și absurdă, citiți-o pe cealaltă. Nu plângi prea mult la ea, dar te străduiești o vreme să o uiți.
Așa, ca o mică observație nesemnificativă, nu pricep de ce se cheamă Rhadopis din Nubia, când titlul originar este Rhadopis, iar în carte nu spune nicăieri de unde era Rhadopis. Mă rog, contribuția editorilor, probabil au dorit să nu sune chiar a iarbă de leac.
