Categorie: despre iubire (şi prin împrejurimi)

Dragostea, chiar ea?

dragostea-chiar-ea_1_fullsizeCâteodată, înainte de a scrie despre o carte, citesc ce au scris alții despre ea. În general, sunt dezamăgită pentru că recenziile pe care le găsesc se încadrează fie în categoria „realizați un rezumat”, fie în categoria „enumerați epitetele”. Sensibilă și profundă, aparent așa este această carte. Cinică și dezarmantă, aș spune eu. Citind-o, am oscilat între a o găsi foarte realistă și complet nerealistă. Nici nu știu dacă aș spune că e vorba de niște povești de dragoste. E vorba de niște povești de ceva ce personajele numesc dragoste, dar e mai degrabă frică. Frica de a rămâne singur, frica de a îmbătrâni, frica de a te înhăma la o viață grea. Nu e nimic nobil în nici unul din personaje. E doar tristețe și teamă.

Acestea fiind spuse, cartea e de citit. Trebuie să recunosc că atunci când intru într-o librărie primul meu avânt (şi adesea nici ultimul) nu este spre rafturile cu literatură română. Am însă o prietenă care citeşte autori români contemporani şi uite aşa mai aflu şi eu ce mai scriu ai noştri şi cu ce ne mai lăudăm. Iar în acest caz, avem cu ce.

Răsfoind internetul, aflu că autoarea a fost coscenaristă pentru Toată lumea din familia noastră, film pe care l-am văzut la Anonimul vara trecută şi mi s-a părut genial. Din ce în ce mai bine.

 

Scene de viaţă

miramarÎn ultima vreme am citit tot felul de cărţi care mă fac să-mi pară rău că nu s-a lipit de mine nici un fel de istorie în anii de şcoală. Miramar, de Naghib Mahfuz, e una dintre ele.

Este o poveste spusă de patru ori, din perspectiva fiecăruia dintre actorii săi. Pare o metaforă pe multe niveluri, unele de neînțeles pentru mine, care habar nu am istorie universală. Mai există și alte personaje importante în carte, dar ei nu spun o poveste, ei joacă în povestea altora. La pensiunea Miramar se joacă  o poveste de dragoste, dar la fel de bine poate fi și o poveste politică. Cele patru perspective sunt foarte interesante: avem bătrânul jurnalist care a trăit o viaţă plină, s-a îndoit, a luptat, s-a răzgândit, s-a dedicat, iar acum a fost uitat de toţi şi aşteaptă să moară. Mai avem tânărul beneficiar al revoluţiei care caută să profite de sistem, oportunistul. Urmează tânărul care se află la limită între vechi şi noi, nici desprins de vechi, nici integrat în nou, care caută să se distreze, nu îi prea pasă de ce e în jur, e confortabil, nu se preocupă cu prea multe gânduri. Şi mai avem tânărul fost contra-revoluţionar, bănuit de trădare de foştii colegi, vinovat de alte trădări, nehotărât, slab de înger şi doritor de ispăşire.

Cartea e situată în Alexandria, într-o atmosferă cu nori sumbri, intriga duce la moartea unuia din personaje, iar finalul este optimist într-un mod ciudat şi nu prea evident.