Categorie: despre iubire (şi prin împrejurimi)

Nimic fără sacrificiu (Zeruya Shalev, Durere)

Durere, de Zeruya Shalev, publicată la editura Polirom.

„O carte pentru femei” – a comentat o prietenă care a citit și ea cartea și căreia îi povesteam că m-am regăsit parțial în ea. E a doua carte de Zeruya Shalev pe care o citesc, prima a fost Thera, aici despre ea, mi-a plăcut suficient de mult încât să-mi mai iau una. Și într-adevăr, aceasta mi s-a părut și mie mai bună, în sensul că personajul principal este mai complet, mai rotund și mai puțin nevrotic, deci mai apropiat de cititoare.

Subiectul este similar dar nu identic, se învârte tot în jurul vieții de familie, iubirii conjugale și extra, relațiile cu copiii și greutățile pe care le aduc, relația cu părinții bolnavi și în vârstă. Povestea are un tipar de față și revers, ghinion și noroc și ghinion și noroc și tot așa. Eroina, Iris, a fost într-un atentat, dar a supraviețuit. A supraviețuit, dar viața ei este marcată de durere. Are succes profesional, dar simte că viața de familie este un eșec. Iubitul din tinerețe a părăsit-o, dar apoi s-a întors după multă vreme. El vrea să fie cu ea, dar ea nu poate, etc. Totul este dulce – amar, dar mai ales amar. Și pare a fi o credință a eroinei, că lucrurile nu pot merge doar bine, dacă e fericită într-o parte, sigur îi va merge prost în alta. Dacă e să o salveze pe fiică-sa, trebuie să renunțe la iubire. Nimic nu se obține fără sacrificiu.

Nu toată lumea din carte are aceeași credință, de exemplu mama unei alte fete, un personaj pasager, îi spune că ea nu scormonește sub cearceafurile fiică-sii, care e de acum adultă și poate face ce greșeli dorește, oricât de mari ar fi. Fiecare cu viața lui, așa îi spune perspectiva ei culturală. Prietena eroinei, fără diferențe culturale aici, îi spune să profite de iubire ca să aibă energie să rezolve problemele mai serioase, dar să nu ia iubirea prea în serios. Dar Iris o ține pe a ei: că să reușească, trebuie să facă o jertfă. Poate în oglindă, atentatul și chinurile care au urmat au fost jertfa pentru cariera ei de succes.

Se aliniază aici și ideile cu care am crescut: că mai întâi e durerea și apoi plăcerea, întâi muncești, apoi culegi roadele și dacă primești vreodată vreun folos necuvenit, el vine la pachet cu o durere neașteptată. Jocul are sumă zero, iar miza este să alegi durerile pe care le poți suporta, să mergi chiar spre ele, ca să nu te trezești cumva cu vreunele insuportabile.

O fi cumva ideea asta comună și bărbaților sau e mai degrabă răspândită între femei? Aș zice că e mai degrabă e o perspectivă feminină. Pe vremuri aș fi zis o superstiție neștiințifică, pe foc cu ea. Acum însă văd că mai există o variantă (masculină / competitivă) a acestei idei: ca să câștige cineva, altcineva trebuie să piardă. Accentul aici este pe altcineva și istoria este un șir neîntrerupt de exemple în acest sens. Asta nu înseamnă că nu există și un fel de win-win, dar nu pare a fi semnificativ, este un schimb plicticos de lucruri, e ca atunci când cumperi pâine și cartofi: da, tu ai luat ce vroiai (mâncarea), vânzătorul a luat ce vroia (banii) și toată lumea ar trebui să fie fericită, nu? Meh, nu chiar. Am luat mâncarea, dar am mai puțini bani. Suma zero. Oricum, nu discuția economică mă interesa (acum), ci mai degrabă diferența de perspectivă legată de cine ar trebui să sufere, odată ce am determinat că este inevitabil. Pe de o parte, să moară capra vecinului, pe de alta, să mor eu mai întâi ca să mă bucur apoi (uneori direct pe lumea ailaltă). Hai că azi am ce am cu parantezele.

În mod interesant, cărțile pe care le citesc în ultima vreme se tot învârt în jurul durerii. A Little Life e plină de dureri de tot felul, Demon Copperhead în a doua parte la fel, iar acum am reluat o carte începută mai demult, Dopamine Nation, care pare a fi despre plăcere dar este în realitate despre, ați ghicit, durere.

Sfârșituri și începuturi

Titlu: Thera

Autor: Zeruya Shalev

Editura: Polirom

O carte super tristă, despre o femeie care se desparte de soțul ei pentru că s-a săturat și crede că viața ei poate fi mai bună. Chiar dacă monologul interior din care e formată în principal cartea poate fi destul de obositor, mie mi-a plăcut. Mi s-a părut foarte insightful, mai ales în ceea ce privește rolul ei de mamă. N-am mai plâns atât de mult citind o carte de ceva vreme.

Chiar dacă nu m-am regăsit în intensitatea schimbărilor ei de dorințe și perspectivă, mi s-a părut că îmi vorbește într-un mod foarte personal, despre multe lucruri: relația cu părinții, cu partenerul, cu prietenii, cu copiii (proprii și ai altora), cu casa în care trăiești, cu cartierul tău, amintirile din copilărie și modul în care te influențează. Ella, personajul principal, văzută de la suprafață, nu pare o femeie puternică, pare oarecum nevrotică, trece ușor de la agonie la extaz, visează la cai verzi pe pereți și e mereu dezamăgită. Interpretează greșit aproape tot ce i se întâmplă și trăiește mult în lumea ei. Dar oare dacă trecem de aparențele adunate și coerente, nu asta se întâmplă în capul multora dintre noi?

Un aspect neglijat în carte este cel profesional. Sigur, cartea nu trebuie să scrie despre tot, dar într-un fel pare că era important ce face și cine este ea profesional, de altfel și titlul cărții vine tot din zona asta. Dar din monologul ei interior și din preocupările ei zilnice munca lipsește aproape complet. Ajungi să te întrebi ce face toată ziua, atunci când nu are grijă de copil și nu e preocupată de gândurile și visurile ei. Poate că m-a frustrat în mod special această lipsă pentru că pentru mine munca a fost un element important, și pozitiv și negativ, în toate momentele dificile ale vieții. Aici am simțit că e ceva incomplet.

Referințele mitologice și religioase, care sunt evidente în carte, au fost pentru mine mai mult informative decât transformative. Nu am cultură în sensul ăsta și grandiosul acestor metafore îmi scapă. Am rezonat mai mult cu metafora vulcanului / cutremurului care rupe o lume în două și distruge o întreagă civilizație. Alta se construiește pe ruine și nu este nici mai bună, nici mai rea decât cea dinainte. Mi-am mai cumpărat o carte de Zeruya Shalev, se cheamă Durere, mi-a spus o prietenă că este și mai bună. Poate îmi iau apoi și volumele care au precedat Thera.