Pentru că mă întorceam acasă, eram pe un aeroport anost, schimbasem nişte euro în lire la un curs nesimţit şi mi-a luat ochii o ofertă de care nu am profitat până la urmă, am mai adăugat un Terry Pratchett la colecţie. Lords and Ladies e o carte numai bună de vacanţă sau pentru momentele în care vrei să-ţi odihneşti neuronul, cu sau fără motiv. Nu e dintre cele mai bune cărţi scrise de el, adică nu se compară cu Going Postal sau The Truth. Poate că seria cu vrăjitoare, din care face parte si L&L nu e aşa de bună ca seria cu meserii sau cea cu (hm!) poliţişti. Pe alocuri mi s-a părut că e ca o piesă de teatru în care din când în când vezi că barba e prinsă cu lipici şi nu-ţi mai poţi închipui că e de-adevăratelea. Câteodată nu mai e vocea personajelor, e vocea autorului (imagine mentală din filme cu posedaţi care vorbesc cu altă voce (Mă şi mir că am zis filme, adica la plural. Oare am văzut mai multe filme de genul ăsta? Trebuie să mă caut..)).

Una peste alta, personajele mi-au fost simpatice în continuare, mai ales că le cunoşteam. Din devotament şi imposibilitatea de a lăsa dracului ceva până nu e făcut de tot, m-am hotărât să citesc toate, dar toate, cărţile lui Terry Pratchett, de la prima până la ultima, mai puţin cele pentru copilăret, pe care o să i le citesc lui Bubu când va avea vârsta la care stai locului cât să asculţi o bucăţică de poveste.