Categorie: clubul de carte

Mama natură și alte cântece

Titlu: Acolo unde cântă racii

Autor: Delia Owens

Editura: Polirom

Se pare că în ultima vreme am oscilat între cărți foarte serioase și cărți hm.. mai puțin. Am ales cartea asta la club pentru că părea că toată lumea o citește, dar pentru mine a fost o mare dezamăgire. Sigur, nu e din seria Musso, dar se rostogolește repede spre zone bizare. E clar că autoarea are talent la scris și e clar că e pasionată de natură, dar povestea devine atât de neverosimilă și telenovelistică încât nu prea te mai bucuri de lectură, adică eu nu m-am bucurat că eram ocupată să exclam Pe bune? Hai, serios? Iar finalul mi s-a părut descumpănitor și foarte înfipt în niște norme culturale cu care nu prea rezonez.

Atenție, spoiler alert!

Deci până la urmă Kya chiar l-a omorât pe Chase, cu maximă premeditare, pentru că se temea că el o să încerce să o violeze sau să o omoare și asta e un fel de self defense anticipativ, which makes it ok in ochii tuturor personajelor. Mi se pare de pe altă planetă acest raționament. Oricum, spre o comparație, în timp ce citeam cartea, m-am uitat la primul sezon din Ku’damm, un serial german plasat în anii ’50, deci mai devreme un pic decât romanul Deliei Owens. Întâmplător și în acest serial există un viol și o răzbunare, dar situația se derulează complet diferit (fără alte spoilere aici, vedeți serialul, e cool). Da, îmi dau seama că nu e nici ăsta vreun documentar și realitatea nu este nici pe departe atât de cinematografică. Mi se pare însă interesant de observat diferența de perspectivă.

Neuronul în vacanță

Titlu: Central Park

Autor: Guillaume Musso

Editura: ALLFA

După o serie de cărți în mod special dificile, am decis la club să punem pe listă și ceva mai ușor, să ne mai relaxăm un pic. Ei bine, ăsta e rezultatul și cred că am cam exagerat. O fi fost obosit neuronul nostru, dar cred că nu suficient pentru cartea asta.

Citisem pe copertă că Musso scrie cărțile pe care ar vrea să le citească, dar nu le-a găsit nicăieri. O fi un motiv pentru asta, mă gândesc.. Dar cum orice sac își are peticul, înțeleg că e popular și multă lume îl cumpără. Recunosc că povestea polițistă mi s-a părut aberantă dar oarecum captivantă, însă personajele – zero, stilul narativ – zero, a fost cam ca atunci când cineva încearcă să-ți povestească un film polițist. Probabil înțelegi intriga polițistă, dar dacă filmul a fost bun sau nu, asta rămâne un mister. Uite, de exemplu dacă vă povestesc un film în care o tipă dispare de acasă și toată lumea crede că bărba-su a omorât-o, dar de fapt ea fugise singură și inscenase toată povestea și el se prinde și îi pune o capcană să se întoarcă dar între timp ea rămâne fără bani și iese din ascunzătoare și o ajută un fost prieten, dar ea vrea să se întoarcă și îl omoară pe ăla și înscenează că a răpit-o și vine acasă și polițiștii nu se prind de nimic, ce ziceți? E un film bun, personajele construite atent, ceva deosebit, sau vreun film de duzină, nu pierzi nimic dacă-l vezi? Greu de spus, nu? Într-adevăr, orice combinație e posibilă, deși în cazul pentru care am dat spoiler mai sus cei care au citit cartea spun că s-a pierdut masiv din subtilitate în film. Dimpotrivă, dacă ar face cineva un film din cartea lui Musso, probabil ar fi un câștig masiv de subtilitate, considerând baseline-ul (zero), dacă actorii ar fi cât de cât decenți.