Pentru că nu găseam de unde să o cumpăr în franceză, am citit-o în format e-book. Noroc că e scurtă, pentru că nu cred că ar fi mers treaba cu o carte mai lungă. Pe lângă că e greu de citit pe telefon (era altceva pe Nook dar s-a stricat și nu am mai simțit nevoia să-l reactivez), nu ai niciun feedback vizual despre cât mai ai din carte. Ediția pe care am citit-o eu îți spunea câte pagini mai ai din capitolul curent, dar, ca să afli câte capitole sunt, trebuia să te duci la cuprins, iar ca să afli câte pagini are fiecare capitol, well, nu puteai.
Cartea este scurtă, nu a avut cine știe ce succes la club, dar mie mi-a plăcut, e despre amintiri și cum le purtăm cu noi, cum personaje din trecut (sau năluci ale lor) ne stârnesc să ne amintim de noi și de cine am fost pentru alții.
Ce mă încântă la literatura franceză (sau o parte din ea) este că nu privilegiază povestea, firul narativ. M-am cam săturat de povești cu eroi, victime, salvatori și deznodământ. Mă simt așa de ocupată să fac chestii, că nu apuc să fiu, și nici nu mai știu cum (cu tot mindfulness-ul și vacanțele solo) așa că e balsam pe rană o carte care nu pretinde decât să fie.
Cartescu 