Ca să scap de sentimentul total de inadecvare pe care mi l-au dat cărțile din luna asta, m-am hotărât să citesc ceva lejer. Așa că m-am aruncat spre raftul cu Rodica Ojog-Brașoveanu, am ales o carte care nici nu părea deschisă și mi-am consultat memoria externă (adică blogul) ca să văd dacă am mai citit-o. Oroare! O citisem. M-am dus spre raftul cu Terry Pratchett, aleg o carte despre care nu aveam absolut nici o amintire, același scenariu. O citisem. Acuma, veți spune, dacă tot nu-mi aduc aminte de ele, aș putea la fel de bine să le citesc din nou. Ei bine, nu! După cum am aflat cu stupoare dintr-un film,  oricât te-ai strădui, poți să citești cam 3000 de cărți într-o viață de om. Filmul era despre viață și moarte, existența lui Dumnezeu și alte subiecte zguduitoare (serios, e de văzut dacă suportați genul film-teatru cu două personaje care nu se mișcă din decor), dar pe mine m-a deprimat foarte tare acest calcul. 3000 de cărți înseamnă o picătură într-un ocean, mai bine nu te mai apuci (kidding..)

Așa că m-am repliat și am aliniat următoarele candidate:

Lunea începe sâmbăta – de Arkadi și Boris Strugațki

Pata cu bucluc – de Mark Haddon (care a scris The Curious Incident of the Dog in the Night-Time – tare carte, o recomand)

Ura – de Anne Holt

Dacă zilele astea nu ma decid la niciuna, ne vedem la librărie.