De râs, pasul 1. Cumpărați cartea

Pentru că am promis că mă apuc de cărți sănătoase la cap dar relaxate, am profitat de cumpărăturile de weekend și am trecut și pe la standul de cărți din supermarket și după ce am cântărit în mână câteva momente o carte despre regina Angliei încercând să trăiască în realitatea supușilor, am decis că voi continua să fiu snoabă chiar și în acest demers și nu voi cumpăra cărți de autori necunoscuți și care nu numai că nu vor ajunge niciodată în manualele de literatură ale nimănui, dar nici o stradă / alee / drumeag / uliță nu vor purta numele lor, nici măcar în orășelul obscur în care s-au născut..

Așa că mi-am luat Trei pe două biciclete și acum mă duc să o citesc și să-mi schimb comportamentul, sentimentele, uleiul la mașină și apa din vază.

Cheers!

Happy shopping

Am fost la cumpărături azi ca să nu uit cum e și mi-am mai luat niște cărți. Am descoperit cu surprindere că la Diverta cărțile bune în engleză sunt mai ieftine decât cărțile proaste în română, așa că am profitat de ocazie. Mi-am luat Moby Dick pentru că aseară am văzut un film SF prost (din seria sfârșitul lumii) în care unul din astronauți îi citea altuia din Moby Dick și dintr-o dată m-am simțit mai proastă ca un personaj de film SF.. În afară de asta mi-am luat o grămadă de cărți de la Editura Trei că era promoție și am zis că nu are rost să ratez ocazia să fiu o persoană mai echilibrată și fericită și o mamă mai bună, mai ales dacă toate astea sunt la reducere.

Am venit acasă cu grămada de cumpărături – constituită nu doar din această hrană spirituală, ci și din aceea care vine la conserve și în general în ambalaje mai grele (și probabil mai scumpe) decât conținutul în sine, am pus la frigider ce era de pus la frigider și încăpea (acest criteriu excluzându-mă pe mine, din păcate), m-am urcat literalmente în vârful patului și m-am apucat să citesc din toate cărțile dintr-o dată. În momente din astea mă întreb de ce e așa de greu să fiu happy? E foarte simplu! 🙂