Autor: Ioana Hartescu

Puterea imaginației

Am citit vineri o cărțulie micuță și ciudată, căreia nici nu i-am găsit poza pe net și mă mir că s-a obosit cineva să o traducă și să o includă în lista de cărți oferite gratis de nici-nu-mai-știu-ce ziar. Bănuiesc că faptul că avea sub 100 de pagini și e cotată ca o carte bună a propulsat-o în top în fața unor capodopere mai cunoscute, dar mai grele, la propriu.

Cartea se cheamă Pobby și Dingam, de Ben Rice. Tipul a scris cartea asta prin 2000, a luat un premiu pentru ea, a fost cotat ca unul din cei mai promițători autori tineri, iar de atunci n-a mai scris absolut nimic. Asta este tot ce a avut el de spus, dar n-a spus-o rău. Pobby și Dingam sunt prietenii imaginari ai unei fetițe. Într-o zi tatăl ei îi pierde în mină și fetița se îmbolnăvește. După ce tot orașul îi caută (sau se preface că), fratele ei îi găsește în mină, morți, și le organizează înmormântarea în speranța că fetița își va reveni. Fetița însă moare și ea la scurt timp. Recenziile spun că e o carte superbă despre puterea imaginației. Ce nu spun recenziile este că după ce visele noastre mor, murim și noi – asta e puterea imaginației.

Moartea unei categorii

Plec de dimineață cu copilu’ spre o petrecere cu gândul să intru în Titan să cumpăr o pungă de cadou în locul celei pe care am sfâșiat-o încercând să vâr o cutie înăuntru. Oprim, parcăm, intrăm și .. maxim șoc! Pe lângă noi treceau ca furnicuțele indivizi cu baloți de lucruri, niște muncitori dezmembrau niște standuri, altele dispăruseră deja, era praf cât cuprinde, iar noi stăteam în mijlocul acestui dezastru și ne uitam ca la filmele cu convoaie de cetățeni care se refugiază cu cățel cu purcel din calea meteoritului / tsunami-ului / vampirilor sau ce-o mai fi. După câteva secunde, mă adun din consternare, uit total de pungi de cadouri și mă reped spre librărie, cu gândul hollywoodian să salvez cărțile, eventual la mine acasă, pe toate, dacă tot vine sfârșitul lumii.  Intru, femeile care vând de obicei stăteau să plângă și câțiva tipi puneau cărțile în cutii. – Ce se întâmplă? – Au închis. – Și unde vă mutați? – Nu știm. Lăsați-ne un telefon și vă anunțăm. Le scriu telefonul pe o bucată de hârtie. Nu mai există în Titan la librărie.