Meinungen vs Ansichten

an prost

Nu, n-am progresat atât cu germana încât să mă dau mare cu diferențe subtile între cuvinte (de fapt sunt foarte departe de acest punct), dar am ales acest titlu pentru că este una dintre dilemele autorului: opinii, păreri care se pot schimba de la o zi la alta sau puncte de vedere stabile, formate în timp, rezultate ale unei deliberări serioase și profunde?

N-am citit această carte până acum din superstiție, și rău am făcut, pentru că e senzațională. E scrisă pe 3 voci, la propriu: fiecare pagină e împărțită în 3. Vocea principală, sau cea mai pregnantă în prima parte este a personajului autor. Adică personajul principal este cineva, ar putea fi chiar autorul, care scrie o colecție de eseuri despre lucruri importante în viață, cum ar fi drepturile omului, democrația, etc. A doua voce este vocea personală, ne-auctorială, a personajului, care povestește foarte succint despre secretara lui, o vecină, filipineză frumoasă întreținută de un australian mai în vârstă, finanțist. A treia voce este a ei, a secretarei. De la început, nu am avut nicio îndoială despre cum trebuie să citesc: exact în ordinea în care e tipărită, chiar dacă te întrerupi la jumătatea frazei uneia din voci și apoi trebuie să reiei. Doar așa simți efectul de film de artă, în care planurile sunt povestite unele peste altele, se întâmplă în același timp și se luptă să iasă în față. Mi-au plăcut și eseurile, care ocupă cam 60% din volumul cărții, nu sunt doar spre exemplificare, sunt substanțiale, iar faptul că au vocea lor proprie, și nu doar un „despre”, dă substanță întregii povești. O substanță sumbră de altfel, care te face să te gândești la ce bun să mai continui. Desigur, dacă ești scriitor, dacă vezi lucrurile astea, poți gasi un sens al vieții tale în a le expune. Dar dacă nu ești creator? Dacă nu te mână înainte niciun imbold de neoprit de a împărtăși cu ceilalți ce ai de spus? Pentru că, mai mult decât cineva care știe să scrie bine, un scriitor este acela care are ceva de spus.

Tablouri de viață

ovarafarabarbati-4566M-am mai străduit acum o vreme să citesc ceva de Siri Hustvedt, dar nu a mers. I-am mai dat o șansă, mai ales că iarna și vrednicia autorităților locale m-au expediat la metrou, care pentru mine este echivalentul fotoliului cu lampadar și ciocolată caldă pe măsuță.

Această carte, O vară fără bărbați, este scrisă din perspectiva unei femei (spre deosebire de cealaltă – poate de aici vine și dificultatea de a o citi). Mi-a plăcut pentru că este o combinație bună de lirism (autoarea / personaj principal este poetă) și autoironie detașată. Fără a fi evident într-un mod neplăcut (mie nu mi-a devenit evident decât acum, două cărți mai la vale, dar poate nu sunt cea mai subtilă cititoare), cartea te poartă prin toate vârstele feminine prin intermediul personajelor și al poveștilor. Sunt acolo și adolescentele iraționale și geloase, și tânăra în plin avânt profesional, și tânăra soție – mamă – gospodină acasă cu copiii de gât și un soț furios, și femeia matură, de 50 de ani, aflată într-un moment de cumpănă în viața ei, și bătrânele care se dezintegrează, dar și cele care sub aparențele conservatoare are vârstei, încă mai ascund rezerve subversive. Cartea nu dă lecții, nu pune presiune, nu atrage atenția asupra a ce e rău și ce e bine, ci pur și simplu prezintă, cu detașare implicată, tablouri din viețile unor femei.