Autor: Ioana Hartescu

Intre cer si pamant

Am început de două ori cartea asta pentru că e cam tristă și cam sumbră și cam dificil de suportat, deși dacă treci de jumătate îți dai seama că literatura islandeza e un acquired taste și te mai fortezi un pic in așteptarea momentului în care o să-ți placă. Și mai ajuta și faptul că puținele cărți pe care le-am citit eu sunt pline de cafea, pe lângă pește, frig, gheață, întuneric, mai mult frig, umezeala, tot întuneric, și mai multa gheata. Îți spui că niște oameni care apreciază cafeaua asa de mult trebuie sa merite sa te mai strădui un pic, asa ca te mai strădui un pic.

Până la urmă te trezești că îți place personajul, simți un fel de compasiune curioasa fata de el și vrei să-l mai auzi, asa ca le cumperi și pe celelalte și te inarmezi pentru noi runde de frig și întuneric. Și cafea și poezie.

De necrezut! Ce aveau oamenii acum 150 de ani și nouă ne lipsește!

Recunosc, câteodată aleg cărți după cât sunt de groase, ca să le pot lua cu mine în metrou. Am citit Douăzeci și patru de ore din viața unei femei, de Stefan Zweig, în două călătorii cu metroul și o seară scurtă. De fapt, nu m-am putut hotărî ce carte subțire să iau cu mine în metrou, așa că am luat trei (știu, nu are sens), iar aceasta a tras lozul câștigător.

Este o poveste dintr-o altă lume, în care lucrurile aveau o altă însemnătate. Transpusă în zilele noastre, aceeași istorie (întâmplarea în sine este atemporală) ar ocaziona un articolaș într-un feed de social media, fără nici o semnificație, nici pentru cititori, nici pentru protagoniști. În cazul în care, din întâmplare și plictiseală, chiar ai citi cele câteva paragrafe întrerupte de reclame la ultimele cizme pe care le-ai văzut, ți-ar lua câteva secunde și le-ai uita imediat. Cum nu se poate mai departe de cele 24 de ore care, cu 24 de ani mai târziu, incă înseamnă atât de mult în viața eroinei acestei cărți. Trăim într-o lume tristă și lipsită de semnificație.