Autor: Ioana Hartescu

Paulo Coelho, fratele pierdut al lui Pavel Coruţ

Ingrediente:

– un număr oarecare de femei, cel puţin una foarte frumoasă

– câteva crime (care par aleatoare şi neconectate, dar, din păcate, nu şi pentru cititor, care ştie din prima cine, ce şi cum, nici un mister aici)

– un cadru glamoros (Cannes, fotomodele, miliardari ruşi, şeici arabi etc)

– o conspiraţie universală (la Coruţ erau bubulii, aici e Superclasa, termen înregistrat, m-am cocoşat de râs)

– 24 de ore (adică se întâmplă repede, are ritm alert)

– Google (din loc în loc e câte o paranteză în care îţi explică diverse „dedesubturi” ale modei, lumii interlope etc, cam cum erau textele scrise cu fonturi mici în cărţile de istorie din care aflai cu ce meşteşuguri se mai îndeletniceau vizigoţii în timpul liber)

Am aflat din alte părţi că această carte este o „necruţătoare” critică a unei lumi în care s-a petrecut o „disoluţie a valorilor”. Probabil. Mie mi s-a părut uşurică şi nelegată şi cam tărăgănată pentru ceva ce se petrece în 24 de ore.

Am văzut zilele trecute un thriller pentru tocilari, după cum este caracterizat pe IMDB, The Oxford Murders. Pe lângă faptul că distribuţia este, în afară de John Hurt, total ratată, filmul mai are şi alte suferinţe subtile. Deşi are şi el toate ingredientele necesare: întorsături de situaţie, intrigă, crimele de rigoare (că doar le-au anunţat din titlu), amoruri, filosofie şi matematică (ştiu, ştiu, majoritatea oamenilor se pot lipsi de acest ingredient), personaje dickensiene, decor englezesc, coloană sonoră decentă, surori medicale cu spaghete pe ele, porţia de porno-horror dezgustător pentru admiratorii genului (eu nu sunt, probabil se cheamă altfel, dar nu stăpânesc terminologia), totuşi filmul nu s-a legat. A fost ca atunci când vezi o scenă cu bătaie, dar ştii că zgomotul care se aude nu e mandibula pocnind, ci un lemn lovit cu cărămida de un băiat în afara cadrului, dacă filmul e mai vechi, sau un sunet sintetizat şi adăugat în post-producţie, dacă e mai nou..

Şi într-un caz şi în celălalt, cred că este o problemă de grup ţintă. Nu eu eram destinatara filmului, şi nici a cărţii. Dar mi-a plăcut 11 minute. Şi Veronika..

Între

Am terminat Gog. Ultima povestire, cu fetiţa şi pâinea, are evident menirea de a ne spune că mai bine sărac, simplu şi fericit decât bogat, complicat şi nefericit. Hm. Or fi probabil nişte unghiuri politice şi filosofice de analizat aici, dar eu habar nu am de ele, aşa că o să hălădui pe câmpii mai cunoscute.

Pentru că Entre les murs tot n-a ieşit la suprafaţa (cine ştie după ce dulap o fi căzut, poate o găsesc la curăţenia de Paşti, care nu e chiar aşa de departe îmi dau seama acum), am aliniat candidatele la lectură: un policier de curte domnească scris de Rodica Ojog-Braşoveanu, ultima (ultima o fi) carte a lui Coelho şi Vârstele lui Lulu care era la reducere şi nu m-am putut abţine.

Am început cu romanul poliţist sau de spionaj, încă nu e clar, dar după vreo 50 de pagini cred că pot concluziona că e imposibil de citit. Cred că autoarea a făcut un pariu că reuşeşte să scrie un roman exclusiv cu cuvinte arhaice şi regionalisme. Ei bine, l-a câştigat. Îmi e foarte greu să-mi amintesc intriga printre icusari, burnuzuri (sau burnuzi? burnuze? burnuji?), hudubăi, giubele, paici şi o grămadă de altele al căror sens îl ştiu, dar tot acest demers e din ce în ce mai puţin relaxant. Bănuiesc că, în general, lumea nu se gândeşte: „hm, ce am chef să fac azi? citesc un roman poliţist uşor sau mă duc la muzeul de istorie să descifrez scrierile vechi?”. Acestea fiind stabilite, am pus cartea de-o parte, urmând să mai încerc altădată.

Apoi am încercat ultima carte a lui Coelho, pentru că tot aveam ieri mult de mers cu metroul şi m-am gândit că poate e un semn. Nu trebuia să citesc prefaţa, că am aflat despre ce e vorba. E diferită de celelalte, poate s-a săturat de best seller-uri, nu ştiu, dar deocamdată nu seamănă a ceva. Mă rog, probabil seamănă cu alte mii şi mii de cărţi despre cei bogaţi şi puternici pe care eu nu le-am citit şi nici n-am de gând. Mai insist.

Cât despre Lulu, am citit despre autoare şi am decis că o să-i vină rândul mai încolo.

Vă ţin la curent.