O carte care arată, dacă mai era nevoie, că atunci când suntem porniți să locuim într-o lume a iluziilor, nimic nu ne poate opri. Mă rog, cartea arată multe lucruri, este foarte densă, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme, dar nu mă simt în stare să discut subiectele inteligente chiar acum, așa că m-am oprit la cel care arată cât de proști suntem.
Să zicem că ești înconjurat de oameni care nu îți împărtășesc deloc convingerile, care joacă aceeași comedie zi de zi, care te scot din minți cu ardoarea cu care își apără lenea. Să mai zicem și că nu ești în mod deosebit curajos, nu chiar genul care ține piept întregii lumi și căruia nu-i pasă ce cred ceilalți despre ei. Plus că până acum lucrurile nu ți-au mers chiar perfect, ai adunat câteva înfrângeri și ceva mai multe decizii proaste. Așa că în momentul în care apare un personaj nou în poveste, începi să visezi la cai verzi pe pereți de genul sufletul pereche care te va înțelege și alături de care vei putea fi cine ești, etc, etc. Evident, nu este așa, ar putea fi oricine de partea celalalta a acestor sentimente nobile și ridicole, și de obicei chiar este, oricine altcineva decât îți închipuiai. Capacitatea noastră de a ne juca rolul într-un film din mintea noastră nu are margini.
