
Titlu: Autopsia unei așa-zise căsnicii banale
Autor: Marie-Renee Lavoie
Editura: Trei
Poate se vede cu ochiul liber un trend în alegerile mele literare din ultima vreme. Da, și cartea asta este despre o femeie de 45 plus de ani care rămâne singură, la fel ca precedenta. A fost marketată ca fiind Bridget Jones a Canadei, dar eu am găsit-o departe de savoarea originalului.
Nu că n-aș fi râs, sau că personajul nu mi-a fost simpatic, sau că aș fi găsit-o lipsită de valoare literară. Dimpotrivă. Dar mi s-a părut cam subțire în conținut. În așa măsură încât la final, când chiar are un side story cât de cât, mi se pare că e din alt film și nu se potrivește. De altfel, și titlul este misleading, pentru că nu prea e nicio autopsie și nu e niciun mister legat de cauza decesului.
Dar treaba care m-a derutat complet, atenție spoiler, este cu câtă ușurință acesta femeie anostă, plată și banală reușește să-și exprime furia în moduri relativ violente nu doar fără consecințe, dar și fără mustrări de conștiință. Cu siguranță am fost invidioasă, dar și oarecum iritată pentru că toate piesele universului din jurul ei s-au așezat ca într-un prospect de lego, s-o îndreptățească pe ea la orice manifestare de nervi poftea.
Și, la o adică, în ce sens era anostă? Eu nu cred că o persoană plată, fără o practică serioasă în domeniu, devine peste noapte o scorpie asertivă capabilă să urle graso după cumnată-sa sau să o joace pe degete pe soacră-sa atât de măiestru (mi-a plăcut schema, de reținut).
Auzisem că există și o continuare, dar mai bine să mă ocup de continuarea mea reală care e suficient de consumatoare de timp. Dar la o mască și o relaxare merge cartea asta, dacă nu ai mari așteptări nici de distracție, nici de alinare, nici de insight.