Lună: octombrie 2021

Mama natură și alte cântece

Titlu: Acolo unde cântă racii

Autor: Delia Owens

Editura: Polirom

Se pare că în ultima vreme am oscilat între cărți foarte serioase și cărți hm.. mai puțin. Am ales cartea asta la club pentru că părea că toată lumea o citește, dar pentru mine a fost o mare dezamăgire. Sigur, nu e din seria Musso, dar se rostogolește repede spre zone bizare. E clar că autoarea are talent la scris și e clar că e pasionată de natură, dar povestea devine atât de neverosimilă și telenovelistică încât nu prea te mai bucuri de lectură, adică eu nu m-am bucurat că eram ocupată să exclam Pe bune? Hai, serios? Iar finalul mi s-a părut descumpănitor și foarte înfipt în niște norme culturale cu care nu prea rezonez.

Atenție, spoiler alert!

Deci până la urmă Kya chiar l-a omorât pe Chase, cu maximă premeditare, pentru că se temea că el o să încerce să o violeze sau să o omoare și asta e un fel de self defense anticipativ, which makes it ok in ochii tuturor personajelor. Mi se pare de pe altă planetă acest raționament. Oricum, spre o comparație, în timp ce citeam cartea, m-am uitat la primul sezon din Ku’damm, un serial german plasat în anii ’50, deci mai devreme un pic decât romanul Deliei Owens. Întâmplător și în acest serial există un viol și o răzbunare, dar situația se derulează complet diferit (fără alte spoilere aici, vedeți serialul, e cool). Da, îmi dau seama că nu e nici ăsta vreun documentar și realitatea nu este nici pe departe atât de cinematografică. Mi se pare însă interesant de observat diferența de perspectivă.

Review: The Body Keeps the Score (tot despre traume)

Audible book cover of The body keeps the score.

The Body Keeps the Score, de Bessel van der Kolk. Editura Penguin, link aici.

Pe scurt, despre traumă și posibilități de vindecare, pe baza cercetărilor și experienței autorului și a altora care știu ce spun. Ideea principală, sau firul roșu, este că trauma nu e ceva ce locuiește exclusiv în mintea noastră. Corpul este și el afectat și vindecarea trebuie să ia asta în serios. Îndoparea cu medicamente și vorbitul până te faci albastru au rolul lor, dar nu rezolvă tot.

Readability: a mers greu, cred că m-am apucat de ea acum câteva luni, dar nu pentru că scrierea e greoaie, chiar nu e, iar eu am ascultat-o pe Audible (deci efort mai mic), ci pentru că subiectul este dificil. Și cognitiv, dar mai ales emoțional. De multe ori a trebuit să mă opresc, pentru că nu mai puteam să ascult, experiențele relatate erau prea apăsătoare. În partea a doua, în care vorbește despre metode terapeutice, nu mă mai săturam însă și a fost nevoie să pun conștient un pic de frână ca să am timp să procesez ce ascult.

De bine: mi se pare că este o carte de bază pentru toți cei din profesiile legate de sănătatea mintală și foarte utilă pentru absolut oricine. Nu e nevoie să fi fost în război ca să beneficiezi de ce scrie în carte. Trauma nu e ceva ce li s-a întâmplat altora pentru că au avut ghinion. E ceva ce se întâmplă mult mai multor oameni decât am vrea să recunoaștem, cu impact mult mai profund decât ne dăm seama.

De rău: nu am. E o carte esențială pe care cred că mi-o voi cumpăra și în variantă tipărită, ca să o pot studia cum trebuie.

Per ansamblu, o carte esențială, obligatoriu de citit. Am găsit în ea genul de idei care ar putea salva omenirea, dacă lumea le-ar crede. Genul de idei care sunt fix ca o comoară ascunsă în văzul tuturor. Dar lumea nu crede. După cum putem vedea în ceea ce trăim zilele astea pe piciorul nostru de plai.

Mai multe resurse aici și aici.