Titlu: Femeia la 1000oC
Autor: Hallgrimur Helgason
Editura: ART
Am cam ocolit această carte o vreme, pentru că este groasă. Cărțile groase sunt foarte dependente de sezon, cel puțin pentru mine. Dacă depășește un anumit volum, devine dificil de cărat în vacanță, mai ales dacă tu ești cel care o cară. Nu a fost cazul în această vacanță, așa că am citit-o pe plajă la Saturn, în ultima ieșire la mare a anului. În plus, cărțile cu personaje pe moarte anunțate pe copertă mă pun în gardă; nu pentru că nu vreau să las jos ochelarii rozalii, ci din contră, pentru că știu că o să hohotesc predictibil, dar nu îmi place atunci când cineva chiar îmi prezice treaba asta.
Nu a fost deloc cazul, cartea este scrisă cu sarcasm și prospețime, de fapt multe sunt așa, nu știu de ce mă tem eu tot timpul că voi găsi niște dramolete de doi bani și cinci pachete de șervețele.
Inițial am crezut că e scrisă de o femeie, dar apoi am văzut că nu. Pe de o parte, nu mi se pare că bărbații se pricep mai bine să scrie despre bărbați și femeile despre femei, dar sunt totuși surprinsă atunci când întâlnesc câte o carte în care personajul principal e o femeie pe care o percep ca autentică, realistă, dar autorul e bărbat. Reciproca nu m-a surprins niciodată, dar îmi dau seama acum că poate nu am acces eu la specificul (dacă o exista) masculin, și nu percep decât caracterul uman general al personajelor masculine din cărți. Sau viață. Ups.
Deși e scrisă lejer și se citește rapid, cartea e grea pe alocuri, în special prin ceea ce lasă nespus. Mi se pare interesant că a plecat de la un personaj real dar, spre deosebire de autor, nu mă surprinde faptul că rudele personajului real nu au apreciat așa de mult devierile de la realitate (bine, probabil nici realitatea nu le-ar fi surâs mai tare).
Deși ce înseamnă să fii femeie / mamă / soție / fiică pare a fi tema principală a cărții, eu am citit-o ca pe o carte despre libertate. Într-un fel e paradoxal pentru că se poate argumenta că atunci când războiul te aruncă încoace și-ncolo ca pe o pană, nu prea ai libertate, dar pe de altă parte, tocmai faptul că trăiești în vremuri haotice te salvează de la alte încorsetări sociale. Nu îmi e clar dacă unele părți sunt așa de sugestive și șocante pentru că autorul e un geniu, sau, dimpotrivă, pentru că nu s-a priceput decât să le sugereze lapidar și mintea cititorului a făcut restul. Oricum ar fi, a funcționat.
Islanda este o altă temă pregnantă a cărții, sau poate e un motiv (hm..), iar atitudinea care transpare este una de love-hate, cam ca relația Herei cu marinarul ei, mai mult hate dar nu poți sta departe prea mult. Mai am prin bibliotecă și alți islandezi, plus că am pus pe lista de dorințe și celelalte două cărți ale lui Helgason.
Aștept filmul, deși, în funcție de cine îl va face și ce așteptări vor avea de la el, cu siguranță va sacrifica părțile mai dure ale poveștii.
Cartescu 