Lăptarul, de Anna Burns, este una din cele mai bine scrise cărți pe care am citit-o vreodată. Stilul e stream of consciousness, dar ce consciousness! Poate părea că vocea este a protagonistei, sora mijlocie, după cum este numită (la fel ca toate personajele, nu are nume), dar câteodată e o voce mult mai amplă, cu mai multă cunoaștere, mai multe referințe și mai multă perspectivă.
Nu a fost ușor de citit, de fapt am avut-o pentru club în ianuarie, și chiar m-am apucat de ea atunci, dar nu am putut-o citi dintr-o lovitură, am muncit la ea, în calupuri de câte 5 – 10 pagini, până acum.
Este o istorie cu atât de multe foi, atât de multe substraturi că e păcat să scoți în față vreunul din ele. Pretextul este hărțuirea, un nivel al poveștii valid în sine (nu doar ca pretext) dar tot contextul este extrem de bogat în „teme” de analizat. Deși pe ansamblu te cam bântuie, nu e lipsită de umor, inclusiv din ăla la care râzi pentru o poți citi și în întregime ca pe satira unei distopii. Când citești unele cărți, te trezești că-l invidiezi pe autor că a închipuit o astfel de întâmplare, că a găsit o intrigă super smart sau că finalul nu era ce te așteptai. Și, în funcție de ce pitici ai în cap, îl invidiezi, dar îți spui că există pe lume o multitudine de tehnici de creativitate care, la o adică, te-ar putea ajuta și pe tine să inventezi o treabă interesantă. Dar când citești cartea asta, îți dai seama că tu nu vei putea scrie niciodată _așa_. Nu fix așa, evident, dar comparabil așa. Vezi limpede că meșteșugul și arta scrisului nu stau doar în imaginație, nu doar în poveste, ci și în felul în care scrii, iar unii oameni, printre care și autoarea, au un dar, iar noi ceilalți putem spera doar să devenim capabili să ne spunem ideile cât de cât clar. Am mai scris asta despre cineva, recent.
Nu cred că lumea se schimbă și că există perioade „normale” și perioade tulburate, mai degrabă cred că existența sau recunoașterea tulburării depinde de cât de adânc ești dispus să te uiți. Oare dacă inteligența artificială ar lua o pauză de la recomandat filme pe Netflix, ar putea scrie o carte, după modelul Lăptarului, și despre realitatea asta, a noastră, de aici? M-ar amuza să o citesc.
Cartescu 