Review: iubirea și sexul – sarea în bucate sau sarea în ochi?

Mating in captivity

Mating in Captivity – Unlocking Erotic Intelligence, de Esther Perel. Ascultată pe Audible, link aici.

Pe scurt, este o argumentație exemplificată (cum altfel?) a paradoxului iubirii care omoară sexul pentru că unde e prea multă intimitate și apropiere, misterul e în deficit, iar fără mister, aventură și suspens, e plictiseală, nu?

Readability: am ascultat-o pe Audible și a mers foarte repede, mi s-a părut scurtă, dar are vreo 8 ore, nu e chiar o broșurică.

De bine: prezintă o teorie argumentată și credibilă. Îmi place Esther Perel pentru că provoacă prejudecățile și normele legate de relații și sex și rămâne foarte elegantă, stăpână pe ea și super likeable chiar când pune la îndoială treburi pe care nu le-ai fi chestionat în viața ta. Pe unele din ele (din cartea asta și altele de-ale ei) încă mă străduiesc să le înțeleg (nu neapărat să fiu de acord cu ele, deși multă lume crede că e tot aia) dar necesită o gimnastică mintală pentru care trebuie să fac niște antrenament susținut. Cu un pic de efort, chiar simți cum ideile ei ți-au mai lărgit mintea un pic. Sigur, există și posibilitatea să fi venit eu dintr-un peisaj conformist mic-burghez și de aici surprinderea noutății și entuziasmul, dar cu siguranță e foarte aglomerat de unde am venit, deci potențial de destupare imens.

De rău: despre carte, nimic. Dar ar fi fost de ajutor să aibă pe Audible capitolele denumite, nu doar numerotate (întotdeauna e enervant când se întâmplă asta) și să aibă un pdf asociat cu câteva idei principale. Bine, cum nu e o carte de self-help, nu are neapărat exerciții pe care să le faci, nu părea necesar, dar mie mi-ar fi plăcut.

Per ansamblu, de citit / ascultat. Vocea autoarei cu accentul ei adorabil și pronunția originală a cuvintelor împrumutate este un bonus.

Mai multe resurse pe site-ul autoarei.

Review: scopul vieții, varianta japoneză

Mica enciclopedie Ikigai (metoda japoneză de descoperire a scopului în viață), de Ken Mogi. Editura Litera, link aici.

Pe scurt, e vorba despre elementele conceptului de Ikigai, sau ce te face să te dai jos din pat dimineață. Sau, cel puțin, ce-i face pe japonezi.

Readability: Se citește ușor, e plină de istorioare și exemple, după cum e obiceiul scriitoricesc acum, să nu cumva să te plictisești și să te arunci în brațele social media.

De bine: Că mai aflăm câte ceva despre cultura japoneză, oricând e bine să-ți extinzi înțelegerea asupra altora. Când vezi câte normalități există pe planetă, ești mai puțin predispus să te cramponezi de a ta personală și să crezi că e vreun etalon. De exemplu, metoda pașilor mici nu înseamnă ce aș interpreta eu în cultura noastră indulgentă, să faci naibii ceva, orice, doar să pornești. Ci înseamnă să împarți treaba în sub-treburi mici-mici și să o faci pe fiecare perfect. Take that!

De rău: Eu nu am rezonat cu unele povești, le-am citit și nu prea mi s-a părut că ilustrează ce doreau să ilustreze. De exemplu, după toată expunerea cu sumo, zău dacă am înțeles care este frumusețea acestui sport, de ce te-ai uita la el și ce îți poate produce plăcere. Ba chiar am căutat online să văd ce mai zic și alți pământeni; pare că nu multă lume a dat năvală să se extazieze în scris, cel puțin nu în limbile pe care le pot citi eu. Altă cârcoteală pe care o am este legată de titlu, care îmi pare misleading, adică zice că e o metodă de descoperire, dar eu nu am găsit vreun algoritm, vreo succesiune de pași, sau orice ar putea fi calificat drept metodă, care să mă ducă din punctul A, în care habar nu am care e scopul meu în viață, până în punctul B, în care m-am luminat.

Per ansamblu, o lectură de vacanță mai mult ca un almanah cultural (ah, almanah – un cuvânt pe care nu-l mai auzi prea des, spre deloc). Nu-ți zguduie viața, iar efectul asupra scopului ei este minor.

Mai multe resurse nu am. Sunt niste site-uri care au tot felul de chestionare, diagrame, poți deveni ikigai coach sau să-ți găsești un job în Japonia (asta dacă te-ai săturat de ikigai-ul tău prezent sau vrei să aplici metoda cu muzele care cântă în timp de război), le găsiți la un search pe google, dar mie nu mi-au inspirat suficientă încredere încât să le postez aici.