Recunosc, nu am citit ultimele două cărți pentru clubul de carte, deși am încercat.
Cu 62.Model de asamblare, a lui Julio Cortazar, nu am trcut de pagina 15. Mi se pare mai dificil decât Proust și nici acolo nu am performat mai bine, dar am crezut, în mod convenabil, că franceza mea nu e suficientă.
Într-un stil similar dar alt registru, m-am chinuit cu Băgău, al Ioanei Bradea. Nu e prima dată, am mai încercat odată acum 15 ani sau când a apărut. Deși pe vremea aia eram mai aproape de targetul de vârstă al autoarei, am reușit să ajung pe la pagina 5, cu mari dificultăți. De data asta, cred că am citit cam jumătate din ea, punând cap la cap toate cuvintele pe care le-am citit, că am mai sărit pagini și capitole. Una peste alta, cred că acum mi s-a părut mai interesantă pentru că toate referințele culturale sunt, în acest moment, istorice. A fost greu de digerat limbajul, nu pentru că nu m-aș descurca să înjur în trafic, ci pentru că îmi sună nerealist. Eu personal nu cunosc și nu am cunoscut niciodată în viața reală vreo persoană educată (ca personajul) care să vorbească așa. I get the stream of consciousness thing, dar nu empatizez cu conștiința din poveste.
Înțeleg că romanul a fost foarte bine primit, are și un premiu, citesc review-uri bune pe Goodreads și în alte părți. Da, e o frescă, da, unele conversații sunt savuroase dacă ești into cringe comedy sau mai rău, am apreciat rebeliunea literară în primele pagini, dar apoi este (much) more of the same si n-a mai mers. E interesant cum încântarea, ritmul și sclipirea unora este somniferul altora. Sigur e o treabă valabilă reciproc.
Cartescu 