A privi și a vedea, de Alain de Botton, este o carte mică și subțire, pe care o țineam în rucsacul de laptop fix din acest motiv. Nu era în lista de vacanță, dar era în rucsac, așa că am citit-o. Conține câteva eseuri despre lucruri esențiale cum ar fi plictiseala, grădina zoologică și bărbații celibatari (jur că oricare trei lucruri aș fi ales din cuprins, ar fi devenit evidentă o legătură plină de semnificații intre ele).
Apoi am petrecut o vreme uitându-mă la tablourile lui Edward Hopper. Nu e foarte la modă să te angajezi în activități contemplative. Privim ca să alegem, rapid, ce ne place, ce ne susține argumentele, ce ne face să arătăm mai frumoși și mai plini de succes. În mare parte din discuțiile pe care le avem cineva trebuie să aibă dreptate, dacă se poate rapid, sau cineva trebuie să NU aibă dreptate, nu putem, pur și simplu, să explorăm niște idei, să vedem cum ar arăta dacă am pune lumina pe ele din colțul ăsta.. dar dacă am muta-o aici? Câteodată nu avem timp, și o să revin la chestiunea asta, dar câteodată avem timp, dar nu știm să o facem, pare că nu e ceva demn de noi, care e musai să fim decisivi și să avem dreptate rapid.
Cartescu 