
Am citit Simetria dorințelor de Eshkol Nevo. Un titlu cam ieftin aș spune, dacă n-aș mai fi citit ceva de Nevo nu aș fi cumpărat-o și nici n-aș fi cerut-o subtil cadou de Crăciun. M-am împotmolit la un moment dat, m-am enervat chiar, și subiectul mi-a devenit dificil de parcurs, ca și cum ai merge prin apă și ai tot da lemne la o parte ca să poți să treci.. hm, ciudată imagine. O carte la fel de ingenioasă ca Trei etaje, deși cred că asta a fost prima, câteodata ordinea în care editurile se decid să traducă te induce în eroare, cu toate că are sens, când te gândești, să traducă o carte recentă a unui scriitor consacrat în alte părți și, dacă merge bine, mai sapă în urmă și mai traduc și din cele mai vechi. Oricum, pare că Nevo are o treabă cu numerele, aici sunt 4, în simetrie, după cum nu e niciun mister din titlul cărții. O fi o rețetă sau o fi o întâmplare? Aș zice prima, sună a reflex de jurnalist care a scris multe titluri.. Ok, nu chiar, a studiat copywriting. Nu știam că poți studia copywriting. Constat că încep să mă enerveze principial toate chestiile conectate cu marketingul ca formă de băgat pe gât și năucit cetățeanul să consume până plesnește. Dar până la urmă cartea mi-a plăcut. Trecând de iscusința meșteșugărească, poate omul vrea să spună că [atenție spoiler] scrisul te salvează de la neant și disperare și lipsă de sens, împreună cu ideea că rolul tău poate nu e să-ți îndeplinești dorințele tale, ci dorințele altora, și tot aia e. Suna a ce ne spunea profa de mate in clasa a noua și nu am înțeles nici atunci, nici mai târziu: Iepuroi, nu e nicio tragedie dacă nu rezolvi tu problema, că vine altul și stai liniștit, că problema nu rămâne nerezolvată. Sigur, mie pe vremea aia și pe celelalte vremuri, puțin mă interesa de rezolvatul în sine al problemei, esențial era să fiu eu aia care rezolvă. Dar uite că nu e chiar așa. Povestea asta pare aliniată cu religia Baha’i, care de altfel sună foarte bine și armonios la o vedere rapidă. So, universul are un plan, dar nu chiar cum credem noi. E bine și așa.