Am o prietenă pe Facebook care postează frecvent mici întâmplări din viata ei care te fac sa crezi că oamenii sunt buni la suflet, amuzanți, spontani și dornici să dea o mână de ajutor. O invidiez de fiecare dată, pare ca viața ei este atinsă de o grație divină care pe mine m-a ocolit. Acum de exemplu stau la coadă la evidența populației a doua oară pentru ca îmi lipsea un act (inutil) pe care nu îl pot obține oricum decât dacă am buletin valabil, dar pentru asta, îmi trebuie actul, e o logică aici specific administrativă.
Am citit Pădurea întunecată a lui Nicole Krauss și pot spune ca nu am înțeles (nici eu) nimic. Sunt două povesti care nu se intersectează, despre doi oameni care caută sensul vieții. Unul dintre ei, o femeie care ar putea fi o proiecție a autoarei și cu care ma pot identifica, merge pe urmele unor manuscrise ale lui Kafka. Evident că am aliniat niște cărți de Kafka, sa le citesc apoi, asa cum am obiceiul. Nu m-am putut convinge totuși să le încep. E destul Kafka în viața mea reală, prefer sa visez la altele.
Aștept sa îi vină rândul acestei cărți la clubul de carte, poate mă dumiresc atunci. Sau poate că sunt contaminată de așteptări extravagante pentru că, de fapt, în realitate, viața chiar așa și e: neclară, nu știi încotro te duci, visezi la niște lucruri și apoi împlinirea lor nu e deloc pe măsura visului, se întâmplă chestii care par importante, dar nu sunt, sau invers, sau nici nu par și nici un sunt, dar îți ocupă o vreme atenția.. Of, cu siguranță trebuie să o citesc din nou..
Cartescu 