Cu amintirea Regilor blestemați pe care am citit-o prin generală la fel ca jumătate din generația mea pentru că epuizasem toată seria cu Pardaillan și Fausta, mi-am cumpărat și am executat Marile familii, de Maurice Druon. Este o carte lipsită de orice personaj simpatic, toți sunt plini de bube mai mari sau mai mici, iar autorul este total detașat de romanul pe care îl scrie, cu excepția unei oarecari priviri reprobatoare aruncate asupra întregului peisaj.
Ce este revigorant în carte este însă cinismul natural și nedisimulat al personajelor (și autorului) pe care azi nu îl mai găsești decât poate sub șapte straturi de principii și valori care mai de care mai orizontale și mai transversale.
Cartescu 