M-am mai străduit acum o vreme să citesc ceva de Siri Hustvedt, dar nu a mers. I-am mai dat o șansă, mai ales că iarna și vrednicia autorităților locale m-au expediat la metrou, care pentru mine este echivalentul fotoliului cu lampadar și ciocolată caldă pe măsuță.

Această carte, O vară fără bărbați, este scrisă din perspectiva unei femei (spre deosebire de cealaltă – poate de aici vine și dificultatea de a o citi). Mi-a plăcut pentru că este o combinație bună de lirism (autoarea / personaj principal este poetă) și autoironie detașată. Fără a fi evident într-un mod neplăcut (mie nu mi-a devenit evident decât acum, două cărți mai la vale, dar poate nu sunt cea mai subtilă cititoare), cartea te poartă prin toate vârstele feminine prin intermediul personajelor și al poveștilor. Sunt acolo și adolescentele iraționale și geloase, și tânăra în plin avânt profesional, și tânăra soție – mamă – gospodină acasă cu copiii de gât și un soț furios, și femeia matură, de 50 de ani, aflată într-un moment de cumpănă în viața ei, și bătrânele care se dezintegrează, dar și cele care sub aparențele conservatoare are vârstei, încă mai ascund rezerve subversive. Cartea nu dă lecții, nu pune presiune, nu atrage atenția asupra a ce e rău și ce e bine, ci pur și simplu prezintă, cu detașare implicată, tablouri din viețile unor femei.