Am terminat cartea de anul nou (nu chiar de Anul Nou, dar atunci, plus-minus o zi). Când am cumpărat-o nu știam că e o carte de nuvele, așa că surpriza a fost una plăcută, deși nu aș fi vrut să irosesc două bucăți de tort una după alta. Acum însă răul este făcut.

Nuvelele scurte, 10 pagini în medie, sunt scene din viața imigranților ruși la Paris (sau aiurea) prin anii 30, înainte de război (sau cel puțin atunci sunt scrise). Am citit un review pe undeva care spunea că personajele sunt ca niște spectre, ca umbrele pe perete, se mișcă un pic și apoi înțepenesc, poți vedea prin ele. Mie nu mi s-a părut că e așa. Mi s-a părut că în jurul poveștii, înainte de ea și după ea,  sunt lucruri care se întâmplă, viață care se întâmplă, doar că nu e eroică sau memorabilă, e jalnică pe alocuri, câteodată învinsă, iluzionată sau lucidă, în general tristă.