Evident, eu si moda haladuim pe campii separate. Am imprumutat 50 Shades of Grey ca sa fiu si eu in rand cu lumea, dar nu mi-a reusit. La pagina 50 cascam amarnic. La pagina 100 frunzaream spre sfarsitul cartii in speranta ca o sa gasesc ceva captivant (iar eu nu fac chestia asta niciodata, daca aflu din intamplare ce se intampla intr-un film sau o carte, le-am pus cruce, s-a dus tot interesul). La pagina 300 recunosc ca am abandonat-o pentru ca n-am mai suportat siropul plictisitor. Da, vorbesc despre cartea care a zguduit lumea, topurile si moravurile. Nu inteleg de ce, sunt dezamagita ca lumea e asa de usor zguduibila. Citeam si ma intrebam daca oamenii astia, care s-au extaziat sincer si au fost socati citind aceasta carte, au citit ei oare Pascal Bruckner? Sau Charles Bukovski? Mai mult ca sigur nu, altfel nu vad cum si-ar putea da ochii peste cap in fata acestei caramizi lipsite de orice fior literar, dar si de orice element cu potential socant, cu exceptia, poate, a contractelor Dominator – Supusa intinse pe lungi pagini, cu articole, anexe, clauze si tot ce trebuie. N-am mai ras atat de tare si copios de multa vreme.

****************

Toate astea se intamplau acum doua saptamani, dar a fost asa de memorabila experienta, ca am si uitat sa scriu despre ea. Astept cu interes filmul, sunt curioasa daca e posibil sa faci din soap-ul asta pudibond un film mai bun decat cartea. Desi nu e greu, ma indoiesc.