Am terminat Roboții de pe Aurora, o carte scrisă în (și aici am făcut o pauză să caut pe wikipedia când a fost scrisă, pentru că eu aș fi mizat pe anii 50, când au fost scrise și celelalte cărți din seria Roboți) – surpriză – 1983! Ba mai mult, anul următor a fost nominalizată la niște premii (nu știu dacă le-o fi și luat). Mă surprinde faptul că are doar 20 de ani pentru că pare veche. [altă pauză în care să investighez ce tehnologii existau în anii 80] Gata pauza. N-am aflat mare scofală despre tehnologii, dar trebuie să recunosc că într-adevăr, cartea e în linie cu ET si Star Wars, ceea ce probabil înseamnă că primele două cărți din trilogie, scrise cu 30 de ani înainte, au fost cu adevărat revoluționare pentru vremea respectivă. Una peste alta, cartea mi s-a părut naivă și cam superficială, nu m-am imersat prea tare în ea, era ca o butaforie prost făcută în spatele căreia vezi suficient cât să nu-ți mai poți niciodată închipui că lucrurile pe care le vezi sunt autentice. Probabil că este efectul negativ al industriei de filme SF, în care subiectul e mai puțin important (în general un război de un fel sau altul), dar realizarea e menită să te năucească în 3 sau mai mulți D.
Cu toate acestea, plănuiesc să citesc și celelalte cărți din seria Roboți, pentru că am nevoie și de literatură care să nu-mi dea dureri exagerate de cap.
Trecând peste impresia de ansamblu, sunt câteva lucruri care mi se par interesante. Unul din ele este perspectiva autorului despre roboți, care de multe ori sunt mai umani decât oamenii. Sigur că viziunea nu e foarte coerentă științific, în sensul că dacă accepți că un robot e suficient de inteligent să ia decizii cu privire la cele 3 legi fără să stea cu depresie în spital pe toată perioada lui de funcționare, atunci e de așteptat ca el să aibă ceva finețe în gândire și din alte perspective, ceea ce nu se întâmplă. E greu să inventezi un personaj, robot sau nu, care să aibă o consecvență internă, să fie credibil.
Un alt lucru interesant este modul în care încearcă să descrie lumi diferite, cu culturi diferite. Naiv, dar interesant. Mă întreb dacă viitorul pe care l-a închipuit este chiar ceea ce credea că se va întâmpla sau a fost strict un exercițiu de imaginație, ca în literatura fantasy în care nu are nimeni pretenția că face predicții. În orice caz, deși pare exagerat ce spune acolo, dacă interpretăm metaforic, s-a cam întâmplat.
************
Am citit între timp și Cavernele de oțel și Soarele gol. Singurul lucru pe care pot să-l adaug e că personajul principal al seriei, detectivul, e cam antipatic. Nu mă pricep să comentez SF, e clar.

