Lună: iunie 2013

Înainte de a sări

După ce am citit Igiena asasinului, mi-am comandat rapid încă vreo câteva cărți de Amelie Nothomb, iar acum, după ce am executat două din ele în trei zile de mers cu metroul în timp ce mă luptam şi cu melcul pe povârniş, îmi pare rău că nu le-am comandat pe toate.

drept de viataPrima aleasă a fost Drept de viaţă şi de moarte. Da, titlul este cam pompos şi un pic forţat. În franceză este Le fait du prince, nu e niciun prinţ în poveste, expresia are un sens administrativ, vedeţi aici. Chiar dacă e vag relevantă în contextul cărţii, titlul nu mi se pare genial nici în traducere, nici în original. De altfel, aceeaşi impresie am avut-o şi despre celelalte două cărţi pe care le-am citit de ea (e ciudat, în mod normal mă refer la autori pe numele lor de familie, dar în acest caz îmi vine să-i spun Amelie, nu în semn de afecţiune, ci din cauza pozei de Cosmo care e pe toate coperţile cărţilor ei). Însă dacă femeia are dificultăţi cu spontaneitatea titlului, empatizez cu ea, nimic nu e mai dificil decât să sumarizezi în câteva cuvinte ceea ce ai scris un an întreg.

Revenind la carte, e povestea cuiva care trăieşte viaţa altcuiva. Din fericire, în acest caz, o viaţă mai bună, pe care oricine ar prelua-o fără ezitare. Sau poate că nu. M-am întrebat citind această carte cum arată pragul pe care îl trece o persoană obișnuită și mai degrabă boring atunci când decide să profite de o oportunitate care îi schimbă total viața. Veți spune că probabil trecem în fiecare zi pe lângă astfel de oportunități și nu ne dăm seama. Probabil, dar eu vorbesc acum despre genul de oportunitate pe care o vezi mare și clar și despre care știi că îți va schimba viața total. Ca de exemplu să te muți cu familia în capătul celalalt al lumii fără să te aștepte acolo nicio mătușă, sau să accepți un mega super job ce ți s-a oferit dintr-o confuzie și pentru care nu ai nicio competență, sau să găsești o cheie pierdută lângă o super mașină. Câți dintre noi s-ar urca în mașină și ar pleca? Nu încerc să fac aici apologia aruncatului cu capul înainte. Dar mă întreb care sunt gândurile care te pot face să riști, să abandonezi viața ta dinainte, să devii, nu doar să te prefaci, ci să devii altcineva, fără cale de întoarcere. Bănuiesc că e ca și cum ai muri. Eliberator.

Melcul pe povârniș

melculCu oarece dificultate, am terminat Melcul pe povârniș, de Arkadi și Boris Strugațki. Recunosc ca am înțeles mai multe din postfață decât din cartea în sine, care pe alocuri seamănă cu un delir narcotic pe care îmi vine greu să-mi imaginez că autorii l-au planificat frază cu frază. Cartea, odată interpretată, îmi pare ca un cod pe care după ce l-ai spart, nu are farmec să-l mai folosești, pentru că poți spune același lucru și altfel, mai simplu. Preocupată fiind să navighez în hățișurile mlăștinoase și absurde ale conținutului (în sens pur descriptiv), găsirea sensului mi s-a părut secundară. Spre deosebire de Liviu Radu care a scris postfața, mie nu mi se pare că mesajul final este unul optimist. Pe scurt pentru cei ce nu au citit cartea, sunt două povești care nu se întâlnesc deloc, dar sunt cumva în oglindă. Pereț, personajul poveștii despre Administrație, vrea să fugă de absurdul birocratic al oamenilor și să se refugieze în Pădure. Candid, care trăiește de o vreme în Pădure, de altfel un loc mai absurd și bizar decât al oamenilor, vrea să se întoarcă în Oraș. Nici unul nu reușește, dar ni se sugerează că în final, Candid găsește o modalitate de a controla Pădurea și ăsta e motiv de mare optimism. Dar dacă nu te blochezi într-o singură perspectivă, și Pereț are la final o modalitate de a controla Administrația. Iar metodele lor sunt absolut similare. Dincolo de valoarea stilistică a cărții, care este de fapt mesajul? Că dacă există o logică, orice efort de a o înțelege este inutil. Că dacă ne agităm, nu înseamnă că și progresăm. Că dacă nu ne înțelegem propria lume, ce șanse avem să o înțelegem sau să o „cucerim” (ha, ha!) pe a altora? E un mesaj atât de trist, că nici nu poți să-l iei în seamă, pentru că ar fi ultimul lucru pe care l-ai face. Nu e niciun melc în vârful povârnișului.