Înainte de a sări

După ce am citit Igiena asasinului, mi-am comandat rapid încă vreo câteva cărți de Amelie Nothomb, iar acum, după ce am executat două din ele în trei zile de mers cu metroul în timp ce mă luptam şi cu melcul pe povârniş, îmi pare rău că nu le-am comandat pe toate.

Prima aleasă a fost Drept de viaţă şi de moarte. Da, titlul este cam pompos şi un pic forţat. În franceză este Le fait du prince, nu e niciun prinţ în poveste, expresia are un sens administrativ, vedeţi aici. Chiar dacă e vag relevantă în contextul cărţii, titlul nu mi se pare genial nici în traducere, nici în original. De altfel, aceeaşi impresie am avut-o şi despre celelalte două cărţi pe care le-am citit de ea (e ciudat, în mod normal mă refer la autori pe numele lor de familie, dar în acest caz îmi vine să-i spun Amelie, nu în semn de afecţiune, ci din cauza pozei de Cosmo care e pe toate coperţile cărţilor ei). Însă dacă femeia are dificultăţi cu spontaneitatea titlului, empatizez cu ea, nimic nu e mai dificil decât să sumarizezi în câteva cuvinte ceea ce ai scris un an întreg.

Revenind la carte, e povestea cuiva care trăieşte viaţa altcuiva. Din fericire, în acest caz, o viaţă mai bună, pe care oricine ar prelua-o fără ezitare. Sau poate că nu. M-am întrebat citind această carte cum arată pragul pe care îl trece o persoană obișnuită și mai degrabă boring atunci când decide să profite de o oportunitate care îi schimbă total viața. Veți spune că probabil trecem în fiecare zi pe lângă astfel de oportunități și nu ne dăm seama. Probabil, dar eu vorbesc acum despre genul de oportunitate pe care o vezi mare și clar și despre care știi că îți va schimba viața total. Ca de exemplu să te muți cu familia în capătul celalalt al lumii fără să te aștepte acolo nicio mătușă, sau să accepți un mega super job ce ți s-a oferit dintr-o confuzie și pentru care nu ai nicio competență, sau să găsești o cheie pierdută lângă o super mașină. Câți dintre noi s-ar urca în mașină și ar pleca? Nu încerc să fac aici apologia aruncatului cu capul înainte. Dar mă întreb care sunt gândurile care te pot face să riști, să abandonezi viața ta dinainte, să devii, nu doar să te prefaci, ci să devii altcineva, fără cale de întoarcere. Bănuiesc că e ca și cum ai muri. Eliberator.