Se numește Accabadora și mi-a fost recomandată și împrumutată de două prietene, străduindu-ne noi de o vreme să înființăm un bookclub unde să discutăm cărțile mai de soi pe care le citim.
E subțire, altfel ar fi aterizat pe raft, pentru că în ultima vreme nu mai am răbdare, nu mai am chef; citesc, dar, vorba bancului cu rechinii, așa, mai în scârbă. Ei bine, această carte m-a entuziasmat și m-a făcut să-mi amintesc de ce îmi place să citesc și, mai ales, cum te simți când citești o carte care chiar îți place.
Despre cartea în sine, nu vă povestesc nimic, e de citit, m-a făcut să plâng în metrou, dar în același timp e foarte sprinten și proaspăt scrisă.
Cartescu 