Așteptări culturale

Cea_mai_frumoasa_carte_din_lume-194x300

N-aș fi citit cartea asta multă vreme de aici încolo, deși am făcut-o cadou de Crăciun altora și mi-am promis că o să mi-o cumpăr și mie, dacă nu s-ar fi aliniat într-o zi ploioasă programul metrourilor și al diverselor oficii publice, astfel încât m-am refugiat pentru 10 minute în Humanitasul de lângă Cișmigiu unde aveau o ofertă de nerefuzat.

Așteptând să se întâmple diverse lucruri, să se facă ora Z, să vină X și Y, sau pur și simplu aşteptând în metrou, cartea aceasta m-a trecut peste o zi dificilă. Sunt opt povești scurte, despre femei și modul în care iubesc, se înșală, se revanșează, luptă, iartă, uită, se plictisesc sau sunt fericite.

Acum mă pregătesc să văd Odette Toulemonde, filmul uneia din poveștile din carte.