Am fost weekend-ul trecut În Culise, să văd piesa (pe care nu o citisem dinainte, ca să fie surpriză) și am plecat de acolo cu ideea înfiptă în cap că în actul 2 mai mult au improvizat decât au jucat ce a scris Vișniec, așa că m-am apucat să citesc textul. Din păcate însă, nu am citit-o suficient de repede ca să-mi rămână proaspăt în minte ce au jucat oamenii aia, așa că bineînțeles că acum mi se pare că fix asta au jucat, cu mici adaptări. E senzațional cum ne amintim lucruri care nu s-au întâmplat, sau ni le amintim altfel decât s-au întâmplat, dar am putea jura că avem dreptate. Finalul însă nu l-au jucat ca în piesă, sau m-am deconectat eu foarte tare și n-am băgat de seamă, pentru că la un moment dat mi s-a părut că spectacolul capătă intensitatea unui toboșar cu bateriile aproape descărcate, când își ia avânt, când pare că moare. Una peste alta și în ciuda acestor lucruri, piesa merită și văzută, și citită.
Și acum că am comentat forma, să trecem la fond (atenție spoilere!)
În mod evident, așa cum și-ar putea închipui oricine care are măcar habar unde e teatrul În Culise sau a mai citit câte ceva de Vișniec, se ia un spectator din sală. Nu a zis nimeni dacă omu era actor sau chiar un spectator oarecare, dar tind să cred că era un spectator. Spectatorul este înjurat, acuzat că e criminal, i se rupe haina, e pus să-și tragă un glonț în cap, etc. Care este vina lui? Vina lui este că e impasibil, că e laș, că nu comentează, că e o marionetă (după cum ni se dezvăluie pe la jumătatea spectacolului). Ați zice că este un risc imens să iei un spectator oarecare, dacă omu chiar se răscoală? Dacă le dă alora un cap în gură și pleacă? Ce se fac actorii? Dl. Vișniec n-a prevăzut finaluri alternative în funcție de gradul de cooperare al spectatorului cobai. Și totuși sâmbătă acest lucru nu s-a întâmplat. Bănuiesc că nu s-o fi întâmplat nici în alte seri. Pentru că odată pus reflectorul în fața omului, odată târât omul pe scena (chiar și metaforic, că nu l-a îmbrâncit nimeni fizic), în mintea lui probabil că se întâmplă un raționament cam așa: „E parte din spectacol, nu contează că m-au ales pe mine, n-am de ce să mă supăr, ar putea fi oricine.”, „Dacă le răspund, stric spectacolul pentru toți oamenii ăștia care au plătit bilete”, „Da de ce să mă fac eu de râs, ei sunt actorii, să se facă ei de râs”, „Decât să deschid gura și să spun vreo prostie, mai bine tac și păstrez misterul”. Și așa a și făcut. A tăcut. Nu încerc acum să continui procesul săracului om, nu are legătură cu el, are legătură cu noi toți. Pentru că în momentul în care reflectorul era pe noi și am fi putut să devenim nu doar actori, dar chiar autorii piesei, am tăcut. Doar am venit să vedem piesa altora, nu? Suntem spectatori.
Cartescu 