Infernul zilelor noastre

Am citit Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică, un scurt roman compus dintr-o singură scrisoare prin care Alexis îi mărturisește soției sale că este homosexual. Cartea a fost scrisă în 1929 când autoarea avea douăzeci și ceva de ani. 35 de ani mai târziu, revizuind cartea, autoarea concluzionează că ea este în continuare actuală așa cum este. 83 de ani mai târziu însă, aș spune că nu mai este. În multe societăți oamenii nu-și mai fac atâtea procese de conștiință în legătură cu sexualitatea lor, asta e clar. Dacă vrem să extrapolăm, este relatarea iadului personal locuit de cei care nu sunt acceptați de societate. Întrebarea mea este însă dacă oamenii mai trăiesc așa ceva în zilele noastre.. Sau poate acum agonizăm lăuntric că nu reușim să ținem pasul cu moda, cu idealul feminin / masculin, cu ce zice societatea că ar trebui să fim ca părinți, parteneri, prieteni, etc.. Mda, nevrozele există și acum, dar sunt mai superficiale, mai dezlânate și mai puțin lirice.

Indecizie

Am terminat Orlando, de Virginia Woolf, după ceva efort, trebuie să recunosc, pentru că ironia cu iz contemporan și descrierile nesfârșite de natură nu fac casă bună, cel puțin nu cu mine. Ba chiar, în disperare de cauză, am văzut și filmul, pentru că se pare că în timp ce pe marile ecrane se promovau diverse superproducții cu zei, super eroi și mega cafteli, alți oameni făceau pe bandă rulantă filme după toate cărțile bune. Filmul este destul de fidel cărții, în special atmosferei din carte, așa că nu mi-a fost de mare ajutor.

Cu cât citesc mai mult cu atât am impresia că înțeleg mai puțin din ce au gândit alții, până când n-o să mai pot strecura nici un cuvânt articulat în conversație, dar sper ca ajunsă în starea respectivă să nici nu-mi mai pese, și să găsesc mulțumire din chestiuni mai nobile, cum ar fi contemplarea stelelor sau temperatura laptelui pentru cafea, după cum va fi cazul.