Am terminat Orlando, de Virginia Woolf, după ceva efort, trebuie să recunosc, pentru că ironia cu iz contemporan și descrierile nesfârșite de natură nu fac casă bună, cel puțin nu cu mine. Ba chiar, în disperare de cauză, am văzut și filmul, pentru că se pare că în timp ce pe marile ecrane se promovau diverse superproducții cu zei, super eroi și mega cafteli, alți oameni făceau pe bandă rulantă filme după toate cărțile bune. Filmul este destul de fidel cărții, în special atmosferei din carte, așa că nu mi-a fost de mare ajutor.

Cu cât citesc mai mult cu atât am impresia că înțeleg mai puțin din ce au gândit alții, până când n-o să mai pot strecura nici un cuvânt articulat în conversație, dar sper ca ajunsă în starea respectivă să nici nu-mi mai pese, și să găsesc mulțumire din chestiuni mai nobile, cum ar fi contemplarea stelelor sau temperatura laptelui pentru cafea, după cum va fi cazul.