Pentru că mă împiedic de mult de niște autori pe care nu mă pot hotărî să-i adopt, am cumpărat câte o carte de-a fiecăruia, într-o ediție ieftină, ca să nu plâng prea tare dacă se dovedește că mai bine continuam să-i ocolesc. Mi-a luat aproape o lună să citesc primele 20 – 30 de pagini din Inocentul de Ian McEwan, nu pentru că ar fi o carte atât de proastă, ci pentru că mărimea, sau mai bine zis, micimea fontului experimentelor ieftine nu a mers mână în mână cu oboseala de după miezul nopții. Am rezolvat brutal chestiunea, într-o săptămână de mers cu metroul.
Cartea e ok, deși pentru subiecte asemănătoare prefer oricând stilul lui Graham Greene, așa că nu cred că integrala McEwan va fi stivuită prea curând peste cea a lui Greene în biblioteca mea. Pentru că pe coperta cărții scria că există și film, ba chiar cu Anthony Hopkins si Isabella Rossellini, m-am grăbit să-l văd dar nu am rezistat decât la jumătate din el, pentru că e prost. Nu înțeleg de ce ai pune un englez să joace un american si un american să joace un englez, mai ales când specificul cultural e important pentru atmosfera cărții (pfuui, ce clișeu de comentariu la română am produs..).
În concluzie, nu mă voi năpusti chiar acum la librărie să mai cumpăr o carte de Ian McEwan. Se pare că experimentul a lăsat lucrurile în același aer în care erau..
Cartescu 