Am citit vineri o cărțulie micuță și ciudată, căreia nici nu i-am găsit poza pe net și mă mir că s-a obosit cineva să o traducă și să o includă în lista de cărți oferite gratis de nici-nu-mai-știu-ce ziar. Bănuiesc că faptul că avea sub 100 de pagini și e cotată ca o carte bună a propulsat-o în top în fața unor capodopere mai cunoscute, dar mai grele, la propriu.
Cartea se cheamă Pobby și Dingam, de Ben Rice. Tipul a scris cartea asta prin 2000, a luat un premiu pentru ea, a fost cotat ca unul din cei mai promițători autori tineri, iar de atunci n-a mai scris absolut nimic. Asta este tot ce a avut el de spus, dar n-a spus-o rău. Pobby și Dingam sunt prietenii imaginari ai unei fetițe. Într-o zi tatăl ei îi pierde în mină și fetița se îmbolnăvește. După ce tot orașul îi caută (sau se preface că), fratele ei îi găsește în mină, morți, și le organizează înmormântarea în speranța că fetița își va reveni. Fetița însă moare și ea la scurt timp. Recenziile spun că e o carte superbă despre puterea imaginației. Ce nu spun recenziile este că după ce visele noastre mor, murim și noi – asta e puterea imaginației.
Cartescu 