Împotriva cumpătării

Am terminat Ultimul testament al lui Oscar Wilde. Am început cartea asta în 2007, dar între timp cred că mi s-a părut prea tristă și am lăsat-o.

E un jurnal fictiv, dar cu date adevărate, scris în stilul lui Oscar Wilde, care descrie ultimele lui luni de viață. M-am mirat cum de stilul lui a putut fi atât de precis reprodus, pentru că totuși nu sunt de acord cu opinia unui gazetar care spunea că Wilde sună ca tipul de ieri de la televizor. E drept că nu mă uit mult la televizor, dar bănuiesc că aș fi aflat dacă media era populată cu oameni care să aibă cultura literară și măiestria în folosirea cuvintelor pe care le avea Wilde.

E o poveste despre cum poți să nu fii cumpătat, să nu fii rezonabil, să nu fii înțelept, să fii și pedepsit pentru asta și totuși să fii împăcat că ăsta ești tu, așa este viața ta și nu îți dorești să fi fost altcineva.

Premiul special pentru cea mai bună distribuție

O carte care arată, dacă mai era nevoie, că atunci când suntem porniți să locuim într-o lume a iluziilor, nimic nu ne poate opri. Mă rog, cartea arată multe lucruri, este foarte densă, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme, dar nu mă simt în stare să discut subiectele inteligente chiar acum, așa că m-am oprit la cel care arată cât de proști suntem.

Să zicem că ești înconjurat de oameni care nu îți împărtășesc deloc convingerile, care joacă aceeași comedie zi de zi, care te scot din minți cu ardoarea cu care își apără lenea. Să mai zicem și că nu ești în mod deosebit curajos, nu chiar genul care ține piept întregii lumi și căruia nu-i pasă ce cred ceilalți despre ei. Plus că până acum lucrurile nu ți-au mers chiar perfect, ai adunat câteva înfrângeri și ceva mai multe decizii proaste. Așa că în momentul în care apare un personaj nou în poveste, începi să visezi la cai verzi pe pereți de genul sufletul pereche care te va înțelege și alături de care vei putea fi cine ești, etc, etc. Evident, nu este așa, ar putea fi oricine de partea celalalta a acestor sentimente nobile și ridicole, și de obicei chiar este, oricine altcineva decât îți închipuiai. Capacitatea noastră de a ne juca rolul într-un film din mintea noastră nu are margini.