Am primit cartea Legendele țării lui Vam când aveam 10 ani, am citit-o prima dată câțiva ani mai târziu, cred, și am rămas cu o amintire sumbră despre ea. Legendele Olimpului mi s-au părut luminoase, astea sunt întunecate rău. Le-am luat de acasă pentru că eram curioasă să le recitesc și să văd dacă sunt așa de ciudate pe cât îmi aminteam. Nu sunt. Ce e înspăimântător este modul în care ți se schimbă perspectiva asupra lumii. Ai zice că e bine că nu mai vezi lumea ca la 10 ani, că ne-am maturizat doar, dar vestea proastă este că ne-am maturizat și lucrurile nu ni se mai par ciudate, nu mai suntem curioși, încercăm să ghicim, să anticipăm, să stăm pe cărările bătute. Și asta nu e foarte bine. Din când în când, nu strică să recitim cărțile copilăriei, ca persoana care suntem acum să afle cine am fost la început.
Cartescu 
eu citesc acum cu maia „micul print”. ce este dragut ca am dat peste un pasaj foarte interesant akl care se leaga de ce spuneai tu – oamenii nu mai sunt curiosi, nu mai cauta – se duc la negustori si cumpara lucruri, de-a gata, fara efort. si cum nu exista negustori de prieteni , oamenii nu mai au prieteni. mi se are o idee cu multa substanta pusa intr-o carte de copii, dar ppoate ca in felul asta mai avem o sansa.
ApreciazăApreciază
Eeeh, Vladimir Colin. E drept ca Legendele cu pricina sunt totusi destul de …dure sa zic, asa ca pot vedea de unde impresia de intunecat. Dar basmele lui sunt mult, mult mai luminoase si chiar, as zice, mai reusite. O fi si norocul meu ca basmele cu pricina le stiu de pe la 4 ani, dar legendele tarii lui Vam le-am descoperit mult mai tarziu (pe la 12 cred).
ApreciazăApreciază
Eu n-am citit Basmele.. O sa le caut sa le citesc impreuna cu fiica-mea. Desi la o rapida cautare pe Google se pare ca premiul „Vladimir Colin” este mai popular decat cel caruia ii poarta numele. Noroc ca Nobel a dat cu dinamita, ca altfel n-ar fi retinut nimeni cine e..
ApreciazăApreciază