Am șters de praf un raft de cărți și am descoperit că am o grămadă necitite, de unele și uitasem, și m-am bucurat și m-am întristat în același timp, pentru că iar nu am motive să plec la hoinăreală prin librării, am de citit acasă cât pentru un război întreg.

Viața și vremurile lui Michael K este o carte foarte ușor de citit, așa cum veți afla citind orice recenzie, din păcate asta nu i-a ajutat pe cei care au recenzat-o să o și citească, dovadă faptul că dacă în carte ar fi după cum au scris ei pe coperta, nu aveți de citit decât primele 20 de pagini.

Nu am nimic de comentat despre război, umanitate, legătura cu pământul și alte teme pe care le-am disecat până s-au uscat prin alte cărți în anii de școală. Ce m-a șocat a fost sentimentul că nu citesc despre lumea noastră. Pentru mine Africa de Sud este pe o altă planetă. Citind, mă miram că au și ei munți, și iarbă, și copaci, și mare, dar stăteam precaută ca la Alien când știam că din burta personajului perfect inofensiv va ieși o arătare cum n-am mai văzut. Era aprilie și toamna era pe sfârșite, locurile aveau nume olandeze dar se aflau pe o altă planetă. Lumea noastră, sau ceea ce ne închipuim că este lumea noastră, e doar un ciob și nu îți poți da seama, doar privindu-l, dacă a provenit dintr-o vază, dintr-un borcan de murături, sau dintr-o oglindă.

Despre Michael K se spune că era sărac cu duhul, dar nu poți ști, pentru că autorul i-a dat vocea lui. Nu prea înțelegea ce se întâmplă în jurul lui, dar câți dintre noi chiar înțeleg? Și până la urmă, ce contează? Nu vroia sa fie parte din nici un război, vroia doar să trăiască în condițiile lui. Iar dacă nu, să moară. Și nu era un act de curaj, era ceva natural, în firea lucrurilor, era un optimist. Numai pesimiștii se sinucid înainte de a muri de la sine. Tristă carte.