Chiar dacă n-am mai scris nimic, am fost harnică și am bifat muncitorește toate cărțile pe care mi le-am propus in concediu.

Am citit Întinsa Mare a Sargaselor, despre care am aflat că s-au făcut două filme, nu unul (pe primul îl văzusem și eu, n-am băgat de seamă legătura cărții cu Jane Eyre). Ideea mi se pare genială (să scrii o carte despre cum a ajuns să înnebunească nevasta lui Rochester din Jane Eyre), iar cartea este foarte diferită de continuarea ei, de fapt, nu au altă legătură decât cea a personajelor și a fluxului de evenimente în timp. Nu e o carte moralizatoare, nu e clar cine e bun și cine e rău, capitolele sunt scrise din perspectiva unor personaje diferite, îl înțelegi chiar și pe Rochester, deși nu e deloc victima din continuarea romanului. Mi-a plăcut foarte mult. Sunt două lumi care se lovesc, britanicii (și nu numai) care au zăpăcit lumea cu imperiul lor, țările astea din Caraibe cu altfel de oameni, cu peisaje de paradis dar în care nu poți să trăiești, pentru că o iei razna, cu magia negrilor, cu ura pentru albi, toate astea nu apar deloc în cărțile europene ale momentului (ma rog, momentul fiind totuși niște sute de ani mai târziu) – sau poate nu le-am găsit eu.

Cartea e oarecum oglinda celei despre Jane Eyre, pentru că începe cu povestea copilăriei protagonistei, pe care, ingenios, autoarea a botezat-o Antoinette, nu Bertha – așa îi spunea soțul ei pentru că probabil vroia să grăbească toată nebunia și să rămână cu banii (dacă vreți tot ghidul citiți cartea). Oricum, n-o s-o povestesc aici, nu despre asta e blogul, dar e un exemplu de cum pot fi foarte multe perspective ale oricărei povești. O să citesc și Jane Eyre (o altă carte victimă a plăcilor de vinil).