Femeile pe care le cunosc se împart în câteva categorii foarte clare: cele care cred că Eat, Pray, Love – filmul – a fost un rateu, dar cartea este minunată; cele care cred exact invers; cele care cred că ne puteam lipsi cu succes de ambele; și, desigur, marea masă care nu au auzit și / sau nu le pasă nici de, nici de.
Eu nu am citit cartea, dar am văzut filmul, care mi-a plăcut deși mă apucase bâțâiala de plictiseală la un moment dat, că totuși e lung și cam e 3in1, dacă nu chiar 4, că se mai întâmplă ceva și înainte de masă.
E, în cartea asta e vorba despre ce se întâmplă după partea cu love. Mi-am cumpărat-o dintr-un aeroport, prin iarnă, tocmai apăruse cred, dar nu m-a prins de la început, am tot citit câte o pagină, două, și nu mergea deloc, așa că am pus-o deoparte.
Acum pare să fie o perioadă mai bună de citit cărți despre căsătorie și ce înseamnă ea prin diverse culturi, inclusiv unele cu care chiar avem o minimă legătură. Cartea este foarte politicoasă. Nici un cuvânt potențial jignitor pentru o câtuși de mică minoritate nu este spus fără o prelungă, detaliată și inutilă explicație tip disclaimer. Însă dacă treci peste părțile astea, este foarte instructivă, am aflat extrem de multe lucruri, e ca un literature review despre căsătorie de suficient de bună calitate, dar care îți permite și luxul de a te simți critic și oarecum superior, pentru că unele abordări sunt de-a dreptul puerile.
Nu mi se întâmplă des să mă simt mândră că m-am născut pe malul ăsta al Atlanticului, dar citind această carte realizezi cât de conservatoare este societatea americană, sau cel puțin a fost până alaltăieri.
Sunt câteva capitole despre condiția femeii în cadrul căsătoriei, pe care autoarea le exemplifică povestind viața mamei și a bunicii ei, care au stat acasă să crească o familie, în loc să-și urmărească interesele personale în timp ce au o familie, pentru că, desigur, așa ceva era imposibil. Dintre cele 28 de femei cărora le este dedicată cartea, doar 2 (contemporane, mă gândesc) au o familie și o carieră. Iar autoarea este doar un pic mai în vârstă decât mine, dar parcă spune povești de pe vremea nici măcar a bunicii, ci a străbunicii mele.. Ce este pueril este că ea, deși o femeie educată, chiar crede că America e buricul pământului, iar înainte de ei nu a fost nimic pe planeta asta – Europa este doar o vechitură nesemnificativă. Of, of, of.. Nu e așa, măi copii, doar v-ați eliberat voi de prejudecăți mai târziu, dar nu-i nimic, e ok și așa.
Sunt mândră și orgolioasă că trăiesc pe aceste meleaguri muncitorești, care au împiedicat și pe mama și pe bunica mea să nutrească aceste convingeri retrograde care împiedică femeia să aibă o carieră proprie! Bineînțeles că poate avea o carieră! Poate avea și o carieră, și o familie, poate fi o mamă perfectă, prezentă la toate ședințele cu copii, care știe să facă și maimuțe de plastilină, dar și să inventeze joculețe inteligente, o bucătăreasă minunată, o gazdă cu o casă imaculată, o amantă maravilioasă, o soție răbdătoare, atentă, care pune umărul financiar la prosperitatea familiei, dar fără să facă mare caz din asta, organizează concedii, coase ciorapi, duce hainele la curățat, spală covoare, aleargă în parc, mai citește și o carte să-și mobileze creierașul coafat săptămânal și, desigur, în fiecare zi vine la birou ca scoasă din cutie de parcă toate cele menționate mai sus le-ar face altcineva!
Simt că după minunea asta o să meargă niște Simone de Beauvoir. Din nou.
PS: Nu, nu e un bad review, au fost și chestii care mi-au plăcut în carte, și chiar aș zice că ar trebui să fie lectură obligatorie. Preferabil înainte. Dar nu-i așa că sunt drăgălași americanii în inocența lor megalomană?
Cartescu 