Atenție! Dacă vreți să citiți cartea, postul cuprinde oarece spoilere!

Am terminat O mie și una de nopți și zile. Am căutat review-uri făcute de alți cititori să văd ce au înțeles ei din carte. Tot ce am găsit au fost îndemnuri la a descifra poveștile pline de „tâlc”. Dar care e tâlcul? Un om primește o tichie care îl face invizibil. În loc să facă lucruri bune, face numai tâmpenii, începând cu cele copilărești și terminând cu crime și violuri. Ne-am putea gândi că tâlcul aici este că omul e slab, și dacă se vede într-o poziție în care poate face orice, o să facă orice, după principiul Puterea absolută corupe absolut. Dar dacă această tichie i-ar fi dată de un duh care i-a spus să acționeze împotriva conștiinței sale? Nu că ar fi clar ce înseamnă asta pentru personajul în cauză. La final omul e pedepsit și i se taie capul, iar concluzia este că a fost salvat de moarte prin moarte. Mie asta îmi sună a „Hai să dăm pe fast forward, că ne-am plictisit de individul ăsta și de terciul care e în conștiința lui, măcar dacă ajunge să facă niște crime îngrozitoare o să știe că a murit pe drept”. Și apoi, cine sunt duhurile? Că oamenii par a fi niște ființe fără prea mult început și sfârșit, fără intenții clare (în afară de a se îmbogăți), fără responsabilitatea a ceea ce fac. Și nici duhurile nu sunt mai breze, doar că pot mai mult.

Acum cred că o să citesc un roman polițist, să-mi odihnesc mințile obosite de atâta tâlc.

Asta citesc acum: O mie și una de nopți și zile, de Naghib Mahfuz. Încerc să îmi amintesc dacă în copilărie mi-au plăcut poveștile din seria 1001 și una de nopți, sau măcar dacă semănau cu astea, dar nu mă prea ajută memoria.

Ca să nu mă învârt în jurul subiectului, mărturisesc că nu înțeleg nimic din această carte. Nu înțeleg care sunt motivațiile personajelor, nu pot sa-mi dau seama (cu palide excepții) dacă o situație s-a terminat bine sau prost, citesc dialogurile și mă uit tâmpită cum nu văd nici o legătură între replici și mai ales, nu înțeleg de ce oamenii din povești se omoară între ei. Și nu am senzația că mă chinui cu o carte proastă și, în ciuda comentariului meu anterior, nu am nici senzația că m-am prostit eu subit. E ca și cum aș citi într-o limbă pe care nu o vorbesc, e ca și cum ar fi cifrat, dar într-o cheie pe care nici n-o știu, și nici nu am cum să o descopăr, pentru că este într-o altă logică.

Orice idei, păreri și sugestii sunt binevenite.