Lună: aprilie 2011

O matematică probabilă

Am profitat de călătoriile cu metroul spre centru ca să citesc o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea, se cheamă Partida neterminată. Pascal, Fermat și scrisoarea din secolul al XVII-lea care a creat lumea modernă. Este despre cum s-a născut teoria probabilităților dintr-o problemă apărută la masa de joc. Foarte interesant subiectul, dar citind cartea observi că, probabil, editorul a fost mai bun decât autorul: titlurile sunt captivante, abordarea de ansamblu e destul de șmecheră (să prezinte la începutul fiecărui capitol o părticică din corespondența Pascal – Fermat), prezintă și ceva istorie, dar digerabil; totuși cartea are câteva neajunsuri, dintre care cel mai mare este că nu s-a decis suficient de tare să fie pentru cititorii pasionați de matematică, și care pot pricepe raționamente matematice mai complexe decât ale unui Joe mediu. Păcat. Și, în linia asta, nici nu îți explică unele raționamente, sau nu le explică suficient de convingător pentru mine.

Exemplu din carte: dacă X are 2 copii, dintre care cel puțin unul e fată, care e probabilitatea ca X să aibă un băiat și o fată? Puteți fi de partea lui Pascal, sau de partea lui Fermat, sau cel puțin de partea a ceea ce autorul interpretează a fi aceste părți.

Recomandări călduroase:

Marea teoremă a lui Fermat. Excepțională. Devine  un pic mai dificil de citit și înțeles spre final, când matematicile utilizate pentru rezolvarea teoremei devin extrem de complicate, dar tot este de apreciat efortul autorului de a încerca să le facă accesibile pentru toți cei care n-au sărit pasajele de matematică de până atunci. Cartea e plină de multă, multă matematică interesantă.

Povestea ultimei părți, a demonstrației, apoi a erorii, apoi a corectării soluției, o puteți vedea în acest documentar realizat de Simon Singh si John Linch. E absolut impresionant.

Zero – Biografia unei idei periculoase.O carte pe care am citit-o cu ani în urmă, foarte bine scrisă, foarte interesantă, deschide nenumărate căi de explorat ulterior.

din update în update

În stilul ăsta, o să am un blog pe care voi scrie în fiecare anotimp, telegrafic și cu bullet points, o listă de cărți ca lista de piață, bifat și pe aia, și pe aia, nu mai știu despre ce era vorba în ea, dar ce contează, am citit-o, nu? asta e important..

Se vede treaba că nu prea mă ajută calendarul ăla insightful pe care mi l-am făcut cadou la începutul anului..

Deci, ce am mai citit:

O super carte, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, de C.S. Lewis, pe care eu l-am confundat cu Lewis Carroll, care a scris Alice în Țara Minunilor, așa sunt de incultă. Da poate tot răul înspre bine, că altfel nu cred că luam cartea. Oricum, rezultă că C. S. Lewis a scris Cronicile din Narnia, așa că nu eram chiar pe planeta cealaltă (din întâmplare, desigur).

Pentru un profan în ale religiei (cred că e un pleonasm, sau cel puțin o ciudățenie lingvistică ce permite unui cuvânt să devină mai degrabă metaforic pentru ca apoi să-l poți folosi, metaforic, chiar în sens propriu), cartea e mai degrabă subtilă. Merge pe raftul cu cărți de citit a doua oară.

Dragostea e un bonsai, de Alice Năstase. Am vrut să mi-o cumpăr acum ceva vreme, dar nu părea că se potrivește în context, între timp am primit-o cadou de la mama, așa că am citit-o și a fost momentul potrivit. De câte ori citesc câte o carte de Alice Năstase, îmi trec (nu prin cap, ci de tot) toate gândurile de perfecțiune, previziune (a consecințelor veșnice ale tuturor încruntăturilor mele) și prevedere (în scopul evitării celor anterior menționate și creării unei lume fericite și profund îndatorate mie pentru acest lucru). Mă liniștesc brusc și îmi spun, metaforic desigur, ca e o ok să fii și tâmpit, e ok să îți închipui marea cu sarea și să aștepți diverse absoluturi, e ok să-ți smulgi părul din cap câteodată de cât de prost ești și e ok să faci chestia asta în repetate rânduri. Și cu asta, gata. Mă duc să salvez lumea.