Răspunsul simplu este că nu. Din păcate, din fericire, ce mai contează.. Cartea mi s-a părut foarte tare, v-am spus că mi-a recomandat-o doctorița care mi-a băgat ace în cap să compenseze lipsa de somn – degeaba, desigur. Cum îi înveți pe copii valorile? Trăindu-le, spune cartea, dar parca i-aș zice, nah, lasă-mă, un ceai de valori nu ai, o poțiune, o alifie, orice? A, nu? Trebuie să mă străduiesc eu? Hm, parcă nu mai e chiar așa de bine..
Să luăm spre exemplu răbdarea. Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață răbdarea. Așa zice cartea. Eu n-am văzut prea mulți oameni răbdători în jurul meu. Toată lumea vrea ca toate lucrurile să se întâmple acum, ieri, să vină mai repede autobuzul, ora plecării, răspunsurile la întrebări, rezolvările la probleme. Parcă ne grăbim să murim mai repede, pentru că viața e intolerabilă..
Eu încerc să mă tratez cu lalele. Mi-am cumpărat lalele, narcise, zambile, brândușe și niște flori albastre care nu știu cum se cheamă, le-am plantat pe toate în jardinieră pe balcon și mă uit la ele cum cresc, înfloresc, se fac frumoase, apoi se ofilesc și mor. Unele nu au răbdare și se ofilesc înainte. Altele sunt mai curioase.