Datorită modului în care s-au aliniat stelele (sau steluțele în jurul capului meu), în ultima vreme mă tot învârt în vecinătăți academice autohtone. Acum de exemplu încerc să scriu un plan pentru o lucrare de master (inițial scrisesem lucrarea, articulat, dar apoi m-am răzgândit, pe aia am scris-o mai demult) și mi-am scrântit deja mințile căutând traducerile acceptate în română ale unor sintagme pe care eu nu le-am experimentat decât în engleză. Asta nu e o problemă în sine. Problema este că tot căutând eu materiale pe net și browsuind cărți prin librării, am ajuns sa mă întreb, cu oarece snobism, recunosc, dacă există vreo cultură serioasă a cercetării socio-umane pe meleagurile astea și dacă da, unde s-a ascuns? Inițial postul ăsta avea un titlu cu Evul Mediu, dar nu vreau sa jignesc pe nimeni, jur. Vreau doar să știu de ce nu suntem și noi în filmul lor. Iar când zic „noi”, e un „noi” metaforico-nostalgic, că eu nu sunt în el.
O să mă întorc acum la cartea mea din care sper să aflu de ce unele maimuțe au rămas prin copaci, iar altele bat la calculator în creierii nopții.