Din recolta de la târg, am luat și eu cartea cea mai subțire, că mi-era lene de ceva mai serios.

După ce m-am zbătut într-un prim capitol în care traducătorul pare că trage dintr-o pălărie timpurile verbelor, am reușit să intru în atmosferă.

E o carte ca în viață. Ce dacă au venit marțienii? Ce dacă au mașini care plutesc, mănâncă pâine albastră, cumpără suc gastric de la oameni și au tentacule ca de caracatiță? Mult mai importante sunt pensia, timbrele, cârciuma, reumatismul.

Oare înseamnă asta că pierdem din vedere lucrurile mari, importante, din cauza micilor evenimente care ne umplu viața? Sau că asta este viața, micile evenimente, ziua de salariu, certuri cu colegii, petreceri la firmă, gheața pe mașină, frâna stricată, dureri de încheieturi, o carte bună, o bârfă cu prietenii.. Până la urmă cine spune că marțienii nu colectează și ei timbre, nu așteaptă pensia și nu bârfesc cu prietenii la cârciumă?