N-am mai scris de ceva vreme că am fost ocupată să tușesc și să fiu răcită.
Pentru că ploua și nu aveam cum merge în parc, am fost săptămâna trecută cu Bubu la librăria noastră preferată în Titan. A fost distractiv. Pe drum am cântat Pouă, pouă, babe, ouă!, acolo am rearanjat cărțile într-un mod evident mai bun, am vrut să desfacem pixul de pe o carte de copii cu pix, am vorbit cu nenea și tanti de la librărie, am mirosit niște flori artificiale (foarte frumoase de altfel). Așa că la plecare am cumpărat și o carte, ca să ne mai primească și data viitoare.
